Predoiu: O să avem Cotroceniul, indiferent cu cine din PDL

Prim-vicepreşedintele democrat-liberalilor Cătălin Predoiu le-a declarat, duminică, participanţilor la reuniunea Consiliului Judeţean de Coordonare al PDL Bihor că partidul nu va accepta un candidat comun al dreptei la Preşedinţie decât din interiorul său, criticând, totodată, și Mișcarea Populară și Forța Civică pentru faptul că după ce au cerut desfințarea PDL, acum vor alianță.

"Avem o echipă puternică şi avem oameni valoroşi, avem un partid în care avem o comunicare între centru şi bază. Nu mai merge ca altădată, să fie o locomotivă şi 20 de vagoane, ci trebuie 20 de locomotive, şi sunt atâţia oameni de valoare la vârful PDL", a declarat Cătălin Predoiu la Oradea, potrivit Mediafax.

PDL va coagula dreapta

Fostul ministru al Justiției a continuat cu un atac la adresa Mișcării Populare: "Mişcarea Populară nu este o mişcare, iar populară cu atât mai puţin", după care le-a cerut participanţilor la reuniune să aibă încredere în capacitatea lui "de a renaşte", susţinând că are "enorm de multe resurse" în acest scop.

Solicitând, de asemenea, să aibă încredere în faptul că PDL este partidul cu cea mai mare legitimitate ca formaţiune de opoziţie şi ca formaţiune de dreapta, Cătălin Predoiu a precizat că PDL nu va accepta un candidat comun la Preşedinţie al dreptei, decât din rândurile sale şi în condiţiile fixate de acest partid, ridiculizând pretenţiile unor voci ale Mişcării Populare ori ale Forţei Civice de a impune un candidat comun care să nu fie agreat de PDL.

"Ceea ce trebuie să facem noi este să întărim partidul, pentru că nu poate exista dreapta fără PDL. Acum o lună ne cereau desfiinţarea, acum ne cer o alianţă. Da, noi suntem cei care vor coagula dreapta, dar PDL va arăta linia. În ce priveşte desemnarea candidatului la Preşedinţie, PDL îl va da. O să avem Cotroceniul, indiferent cu cine din rândurile noastre, dar o să-l avem!", a mai spus Predoiu.

De altfel, prim-vicepreședintele PDL Cătălin Predoiu ar putea deveni candidatul partidului la alegerile prezidențiale, organizate anul viitor, mai ales că liderul democrat-liberalilor, Vasile Blaga, a declarat, sâmbătă, la Baia Mare că preferatul său pentru lupta pentru un mandat la Cotroceni este fostul ministru al Justiţiei, Cătălin Predoiu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel