Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a afirmat, marţi, că reglementarea abuzului în serviciu cu un prag valoric ar fi fost 'în contra întregii tradiţii a dreptului penal românesc', începând cu primele legislaţii moderne, continuând cu Codul penal interbelic şi terminând cu Codul penal adoptat după intrarea României în UE.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Justiției, Cătălin Predoiu a avut o întâlnire de lucru cu procurorul-şef european, Laura Codruţa Kövesi. 'În cadrul întâlnirii, au fost abordate şi aspecte privind posibila modificare a Regulamentului 1939/2017 privind EPPO, inclusiv a extinderii competenţelor Parchetului la investigarea nerespectării măsurilor restrictive şi, eventual, a infracţiunilor legate de mediu', precizează sursa citată.
Au fost apreciate eforturile Guvernului şi ale Parlamentului de transpunere completă şi corectă a Directivei 1371/2017 privind combaterea fraudelor îndreptate împotriva intereselor financiare ale Uniunii prin mijloace de drept penal, demersul înscriindu-se în cadrul larg al combaterii corupţiei şi a criminalităţii organizate. În acest context, s-a discutat şi despre necesitatea bunei colaborări între Statele Membre UE, esenţială pentru aplicarea unitară a normelor de drept UE, evitându-se aşa numitul forum shopping, menţionează Ministerul Justiției.
'Susţinem Parchetul European şi vom continua toate demersurile necesare bunei funcţionări a acestuia la nivel naţional. În acest sens, cea de-a şasea procedură de selecţie va fi lansată în viitorul apropiat, în scopul ca ultimele 3 posturi vacante de procurori europeni delegaţi să fie ocupate până la jumătatea acestui an. În acelaşi timp, vom susţine toate iniţiativele Comisiei Europene şi ale Consiliului UE de consolidare a cadrului normativ şi instituţional, necesare combaterii infracţionalităţii la nivel european, având în vedere noile realităţi cu care ne confruntăm', a declarat Cătălin Predoiu, citat în comunicat.
Ministrul Justiţiei a arătat că recentul pachet anticorupţie lansat de Comisia Europeană, în special proiectul de Directivă privind anticorupţia, presupune alinierea legislaţiilor, inclusiv în materia abuzului în serviciu, la o concepţie unitară la nivel european, concepţie reflectată de definiţiile standard ale infracţiunilor cuprinse în proiectul de Directivă, care tinde, la rândul ei, să ridice legislaţia anticorupţie la nivelul de exigenţă al Convenţiei ONU împotriva corupţiei, receptată, de altfel, în dreptul intern prin Legea 365/2004.
'După ani de eforturi pentru consolidarea legislaţiei anticorupţie şi a dreptului penal în general, după obţinerea unui ultim raport pozitiv în cadrul MCV, România nu îşi poate permite să meargă acum în regres, în contra tendinţelor europene în materie de anticorupţie, pentru că ar fi un semnal extrem de prost din perspectiva angajamentelor de ţară privind consolidarea Justiţiei, a statului de drept şi a combaterii corupţiei', a afirmat ministrul Justiţiei.
Potrivit lui Cătălin Predoiu, Ministerul Justiţiei, Guvernul şi, ulterior, Parlamentul 'au mers în direcţia bună' adoptând modificările la codurile penale în deplin spirit cu proiectul Directivei europene privind combaterea corupţiei, inclusiv în materia abuzului în serviciu, într-un tipar structural fără un prag minim valoric privind prejudiciul.
'Reglementarea abuzului în serviciu cu un prag valoric ar fi fost în contra întregii tradiţii a dreptului penal românesc, începând cu primele legislaţii moderne, continuând cu Codul penal interbelic şi terminând cu Codul penal adoptat după intrarea României în UE. În egală măsură, reglementarea abuzului în serviciu cu prag valoric minim privind prejudiciul ar face din România singura ţară membră a Uniunii Europene cu un astfel de tipar normativ al infracţiunii respective', spune ministrul Predoiu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News