Călin Popescu Tăriceanu a propus în cadrul Comitetului Executiv al PSD crearea, la nivelul Parlamentului, a unei comisii speciale "pentru evaluarea democrației".
"Propunerea mea este să formăm la nivelul Parlamentului o comisie specială pentru evaluarea democrației, cu alte cuvinte a statului de drept, care este, după o serie de criterii unanim acceptate, indicele la care ne situăm cu statul de drept în România și cu democrația. Vorbim foarte mult despre aceste lucruri, dar din păcate pare că acei care vorbesc cunosc destul de puțin", a afirmat șeful Senatului.
El a precizat că le-a spus celor care au participat la ședința CEx a PSD că "statul de drept înseamnă în primul rând respectarea câtorva principii fundamentale pe care este construită democrația".
Răspunsul lui Cătălin Predoiu
Cătălin Predoiu spune că există riscul că, prin intermediul comisiei speciale propuse de Călin Popescu Tăriceanu, să se readucă pe masă "soluții disperate" precum desființarea DNA, dezincriminarea unor infracțiuni, aministia, grațierea sau modificări la Codul Penal și Codul de Procedura Penală.
"Călin Popescu Tăriceanu anunță înființarea unei Comisii parlamentare speciale pentru "evaluarea democrației" prin care să cheme la ordin puterea judecătorească și Curtea Constituțională. Miza este ordinea constituțională și democrația în România. Există un risc imediat și concret că această comisie a domnului Tăriceanu să readucă pe masă Guvernului sau a majorității PSD din Parlament soluții disperate pentru a scăpa de lege: desființarea DNA, dezincriminarea unor infracțiuni, amnistia și grațierea, modificarea Codului penal sau Codului de procedura penală și, nu în ultimul rând, creșterea presiunii politice pe instituțiile judiciare" spune Predoiu, într-o declarație transmisă HotNews.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu