Prefectul Judeţului Sibiu, Ovidiu-Ioan Sitterli, a demisionat vineri, având în vedere faptul că va participa la alegerile locale din 5 iunie, se arată într-un comunicat de presă.
"Prefectul Judeţului Sibiu, Ovidiu-Ioan Sitterli, i-a transmis, în această dimineaţă, la ora 8,00, prim-ministrului Dacian Julien Cioloş cererea de demisie. Având în vedere faptul că va participa la alegerile locale din data de 5 iunie 2016, domnul Ovidiu Sitterli a solicitat încetarea mandatului de prefect al judeţului Sibiu începând cu data de 4 martie 2016.
La finalul celor aproape 4 ani în care a condus Instituţia Prefectului - Judeţul Sibiu, domnul Ovidiu Sitterli le mulţumeşte tuturor reprezentanţilor instituţiilor publice, ai unităţilor administrativ-teritoriale din judeţ, ai societăţii civile, precum şi mass-media, pentru buna colaborare, în interesul cetăţenilor judeţului Sibiu" se arată într-un comunicat al Prefecturii Sibiu.
Demisia prefectului vine la două zile după ce la instituţia guvernamentală a fost înregistrat un referat privind încetarea mandatului preşedintelui CJ Sibiu, Ioan Cindrea. 'Ca urmare a adresei dvs nr.56/1.03.2016, vă facem cunoscut faptul că, la data de 2.03.2016 (...) a fost înregistrat la Instituţia Prefectului - Judeţul Sibiu, Referatul Secretarului Judeţului Sibiu (...)', se arată, într-un răspuns, cu antetul şi ştampila Consiliului Judeţean, adresat Organizaţiei Judeţene a PNL, de secretarul judeţului Sibiu, Iordan Nicola, precizează Agerpres.
PNL Sibiu a anunţat, marţi, 1 martie, că i-a solicitat secretarului Consiliului Judeţean să întocmească şi să transmită prefectului referatul care, conform legii, e necesar pentru emiterea ordinului de demitere a lui Ioan Cindrea, preşedintele CJ, condamnat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la un an de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese.
[citeste si]
'Astăzi, Organizaţia Judeţeană PNL a înregistrat la Consiliul Judeţean Sibiu o solicitare adresată domnului secretar al judeţului, prin care îi cerem să ne comunice de îndată, am şi specificat, un termen de 24 de ore, că deja se tergiversează foarte mult această procedură, dacă a întocmit acel referat pe care legea îl cere care să stea la baza emiterii ordinului de încetare a mandatului preşedintelui Consiliului Judeţean. Dacă nu a întocmit acel referat, i-am cerut secretarului judeţului să procedeze imediat la întocmirea referatului necesar', a declarat, marţi, avocata Daniela Cîmpean, consilier judeţean PNL.
Deputatul Raluca Turcan, vicepreşedinte PNL, i-a cerut premierului Dacian Cioloş să-l demită pe Ovidiu Sitterli, prefectul judeţului Sibiu, dacă acesta nu îl demite pe Ioan Cindrea. Potrivit Ralucăi Turcan, fostul prefect, Ovidiu Sitterli a 'protejat mandatul' de preşedinte de Consiliu Judeţean al lui Cindrea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu