Prefectul de Vrancea Sorin Hornea aplică legea forţat

Primaria Vidra
Primaria Vidra

Prefectul de Vrancea Sorin Hornea încearcă schimbarea din funcţiea de primarul al comunei Vidra cu ajutorul poliţiei. Primarul comunei Vidra, social democratul Nică Micu are o hotărâre judecătorească de condamnare cu suspendare.

autor: Adrian Stroescu

[caption id="attachment_116953" align="alignleft" width="150" caption="   "]Primaria Vidra[/caption] Juriştii citaţi de Monitorul de Vrancea spun că ceea ce face prefectul Sorin Hornea este un abuz deoarece judecătorii au decis suspendarea executării pedepsei pentru primarul Nică Micu şi au precizat că „în baza art. 71 alin.5 CP, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei“. Astfel, edilul îşi poate desfăşura în continuare activitatea de primar, are dreptul de a alege şi de a fi ales deoarece mandatul încetează atunci când, potrivit Legii 393/2004, este condamnat „la o pedeapsă privativă de libertate care se execută în regim de detenţie“. Într-un caz similar, la Olt, magistraţii au dispus anularea, definitiv şi irevocabil, a deciziei Prefecturii de încetare a mandatului pentru un primar de comună.

În hotărârea prin care primarul Micu a fost condamnat se arată că „în baza art. 71 alin.5 CP, suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei“. Conform Legii 393 din 2004, mandatul unui primar încetează atunci când persoana este condamnată la o pedeapsă privativă de libertate. Adică atunci când edilul este trimis la închisoare şi nu poate să mai lucreze la primărie. Ori, atât timp cât un primar nu se află în imposibilitatea executării mandatului, ba mai mult, cum este cazul la Vidra, nici nu îi sunt interzise dreptul de a fi ales şi cel de a alege, este un nonsens să ceri încetarea manda-tului unei persoane care poate candida şi câştiga următoarele alegeri. Prin această solicitare, de a înceta mandatul primarului, prefectul pedelist nu respectă tocmai dreptul primarului din Vidra de a fi ales şi de a ocupa o funcţie de ales local.

Această interpretare a legii administraţiei publice locale şi a legii statutului aleşilor locali a fost oferită şi de magistraţii Tribunalului Olt într-o speţă similară celei de la Vidra. În cazul de la Olt, prefectura a fost nevoită să se conformeze deciziei magistraţilor iar primarul respectiv a fost repus în funcţie. „Reclamantul nu se află în imposibilitatea executării mandatului de primar întrucât pedeapsa închisorii, în cazul său, nu se execută prin privare de libertate, nefiindui interzise drepturile prevăzute la art. 64 din Codul Penal, inclusiv dreptul de a alege şi a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, ori dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, cazul de încetare de drept a mandatului de primar înainte de termen prevăzut de articolul 15, alin 2, litera e din Legea 393/2004 vizează condamnarea la o pedeapsă privativă de libertate care se execută în regim de detenţie“, se arată în motivarea magistraţilor de la Tribunalul Olt în procesul dintre Prefectura Olt şi primarul Petre Călinescu.

Hornea face presiuni cu poliţiştii

Prefectul pedelist este conştient că mandatul primarului din Vidra nu poate înceta în orice condiţii, de aceea se foloseşte de orice mijloace pentru ca edilul să renunţe la funcţie. Astfel, legea prevede ca ordinul de încetare a mandatului să fie emis abia după ce este semnat referatul secretarului localităţii care să constate încetarea mandatului. Însă acest document nu există, în ciuda presiunilor pedeliste. „Trebuie să emit ordinul prefectului dar, la momentul de faţă, sunt în imposibilitate de a emite acest ordin pentru că am nevoie de referatul secretarului“, a recunoscut prefectul Sorin Hornea.

Cum acest lucru nu a fost făcut până acum, tocmai datorită motivelor menţionate mai sus, prefectul a trimis, marţi, inspectorii Prefecturii pentru a face presiuni asupra funcţionarilor Primăriei. Motivul oficial ar fi efectuarea unui control asupra activităţii secretarului comunei. Însă, abuziv, prefectul a cerut şi prezenţa unui poliţist la primărie, chipurile pentru că „trebuiau înregistrate documente la registratura primăriei“. Conform acestui principiu, vrâncenii care mai au de recuperat mii de hectare de teren ar trebui să vină cu ofiţerii de poliţie la şedinţele Comisiei de fond funciar prezidate de prefectul Hornea doar pentru că sunt nemulţumiţi de deciziile acestuia.

„Unde este abuzul?“, spune inocent Hornea despre prezenţa poliţistului, ca şi cum fiecare cetăţean nemulţumit de activitatea unei primării ar putea solicita prezenţa poliţiştilor în sediile admi-nistraţiilor locale. Conform prevederilor legale, poliţiştii nu aveau voie să îi însoţească pe inspectorii din Prefectură decât dacă făceau parte din comisia de control. Ori acest lucru nu s-a întâmplat iar prezenţa poliţistului a fost folosită ca instrument de presiune asupra funcţionarilor prezenţi la serviciu în ziua de 25 octombrie.

Suspendarea primarului, cerută expres de PDL

Surse din interiorul PDL Vrancea, citate de Monitorul de Vrancea, susţin că suspendarea primarului este o încercare disperată de a-şi instala oamenii la conducerea Primăriei Vidra. În prima fază, s-a stabilit că prefectul pedelist va emite ordinul de suspendare din funcţie, după care consilierii locali ai PDL din Vidra, în prima şedinţă vor cere demiterea actualului viceprimar, Octavian Dumbravă. După care vor propune ca funcţia de viceprimar să fie ocupată de un consilier pedelist.

„Este un abuz“

Primarul din Vidra susţine că acţiunea de suspendare reprezintă un abuz deoarece din sentinţa judecătorească rezultă clar că nu îi sunt interzise drepturile de a alege şi de a fi ales şi nici dreptul de a deţine o funcţie publică.

„În sentinţa dată de Judecătoria Urziceni nu mi-a fost suspendat dreptul de a deţine o funcţie publică, în speţă cea de primar şi nici dreptul de a alege şi de a fi ales. Dacă acest abuz se va concretiza atunci mă voi adresa instanţei de judecată“, a precizat primarul Nică Micu.

Secretar nou la Vidra

Comuna Vidra are, miercuri, secretar nou în persoana juristului Gabi Furtună. Aceasta a primit avizul Agenţiei Naţionale a Funcţionarilor Publici privind detaşarea pe noua funcţie. Gabi Furtună a lucrat în Prefectura Vrancea şi, ulterior, la Camera Agricolă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel