Prefectul Harghitei, Jean-Adrian Andrei, a vorbit miercuri, la ceremonialul dedicat Zilei Drapelului Naţional de la Miercurea Ciuc, despre semnificaţia acestui simbol, punctând faptul că pentru mulţi români şi-a pierdut din putere şi a subliniat faptul că respectul ce i se cuvine tricolorului trebuie revigorat.
"Pentru mulţi dintre români acest simbol şi-a pierdut din putere. Sunt sigur, însă, că atunci când îl vedem arborat cu cinste pentru românii deosebiţi de pretutindeni simţim cu toţii emoţia deplină. Dincolo de patimile şi neajunsurile fiecărei zile, suntem români şi ne iubim ţara, cu tot ceea ce înseamnă ea. Iar ziua în care ne aflăm, Ziua Drapelului, are tocmai menirea să ne reamintească acest lucru. Că avem datoria să explicăm noilor generaţii ce înseamnă drapelul, că este un simbol sfânt al neamului, că reprezintă locul în care li s-au născut părinţii şi în care li se vor naşte copiii. Avem datoria şi obligaţia de a conştientiza şi revigora respectul ce i se cuvine Drapelului Naţional şi să dovedim că-şi merită locul lângă drapelele ţărilor membre UE, NATO şi ONU", a declarat prefectul Jean-Adrian Andrei.
El a adăugat că tricolorul are puterea de a ne uni pe toţi, în numele idealurilor şi valorilor care fac bine României.
"Nimic nu ne poate destabiliza, atâta timp cât avem un crez comun şi rămânem aceeaşi români recunoscuţi pentru ospitalitate şi omenie, iar drapelul rămâne parte integrantă a identităţii noastre. Datoria fiecăruia dintre noi este să dăm conţinut acestui simbol naţional, prin faptele noastre, în fiecare zi. România a fost construită prin sacrificiile şi unirea în voinţă a înaintaşilor noştri şi am convingerea că viitorul României se bazează pe stabilitate şi înţelepciune", a mai spus prefectul Harghitei.
Ceremonialul militar şi religios de la Miercurea Ciuc a inclus sfinţirea tricolorului, la catedrala ortodoxă din municipiu, onorul dat drapelului şi ridicarea sa pe catargul de lângă Monumentul Ostaşului Necunoscut, în acordurile Imnului Naţional.
Înainte de acest moment, prefectul şi şefii structurilor militare au îngenuncheat şi au sărutat tricolorul.
Manifestarea s-a încheiat cu defilarea Gărzilor de Onoare şi drapelelor de luptă de la Brigada 61 Vânători de Munte "Gen. Virgil Bădulescu", Inspectoratul Judeţean de Jandarmi, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi Penitenciarul Miercurea Ciuc.
La evenimentul de la Miercurea Ciuc a participat un număr redus de persoane.
Un ceremonial dedicat Zilei Drapelului Naţional a avut loc marţi, 25 iunie, şi în comunele Bilbor, Corbu şi Tulgheş, din nordul judeţului Harghita, locuite preponderent de români.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News