Prefectul Toni Greblă îl somează pe Nicușor Dan să respecte legea

Inquam Photos / Octav Ganea
Inquam Photos / Octav Ganea

Toni Greblă, prefectul Capitalei, îl somează pe primarul general să respecte legea în domeniul dialogului social.

În urma unei întâlniri de lucru care a avut loc la Prefectura Capitalei, Toni Greblă i-a cerut lui Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, să respecte legea în domeniul dialogului social.

„În cadrul întâlnirii, reprezentanții Federației Sindicatelor din Administrație București-România, Sindicatului Liber al Salariaților din PMB, Sindicatului Liber Semnale Rutiere Administraţia Străzilor, Sindicatului Lacuri, Parcuri și Agrement – București și Sindicatului Democratic al Salariaților din Administrația Fondului Imobiliar – SINDAFI au solicitat sprijinul Instituției Prefectului Municipiul București, invocând faptul că uneori sunt împiedicați să își desfășoare activitatea sindicală sau alteori sunt aplicate sancțiuni disciplinare în mod nemeritat, dar și probleme privind salarizarea în sensul neincluderii în proiectul de buget pe anul 2023 la nivelul Municipiului București a prevederilor Ordonanței de Urgență nr. 168/2022.

Potrivit unor surse din cadrul administrației, sindicaliștii au semnalat și alte situații legate de decizii care consideră că au fost luate greșit, nu în interesul bucureștenilor, cum ar fi închiderea Serelor Ghencea, a Băii Giulești sau nedefinitivarea patrimoniului unității administrativ teritoriale.

Totodată, aceștia au menționat că sindicatele pe care le reprezintă ar trebui consultate înainte de adoptarea bugetelor fiecărei entități din cadrul Primăriei Municipiului București sau din subordinea Consiliului General al Municipiului București.

De asemenea, reprezentanții Federației Sindicatelor din Administrație București au solicitat ca Primarul General al Capitalei să inițieze dialogul cu sindicatele reprezentative la nivelul fiecărei instituții și companii care funcționează la nivelul Primăriei Municipiului București, pentru a contribui la îmbunătățirea activității acestor entități.

În situația în care dialogul cu sindicatele reprezentative nu s-a desfășurat după o anumită periodicitate sau ori de câte ori situația ar fi impus-o, vă solicit să procedați în conformitate cu legea și cu bunele practici în materie, ceea ce va contribui, sunt convins, la detensionarea unor posibile situații, la normalizarea climatului de muncă, fapt ce se va reflecta în îmbunătățirea activității”, se arată într-o adresă trimisă de Toni Greblă lui Nicușor Dan.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel