O prefectră din țară a anunțat că nicio piaţă agroalimentară din judeţ nu va avea activitatea suspendată.
Nicio piaţă agroalimentară din judeţul Olt nu va avea activitatea suspendată, în condiţiile în care pereţii exteriori ai acestora vor fi rabataţi sau standurile vor fi scoase pe străzile sau aleile din vecinătate, aşa cum s-a discutat duminică în cadrul unei întâlniri organizate la Prefectură cu primarii municipiilor şi oraşelor în care funcţionează asemenea pieţe, se arată într-un comunicat al Instituţiei Prefectului, remis Agerpres.
Potrivit sursei citate, în cadrul întâlnirii s-a stabilit ca în municipiile Slatina şi Caracal şi în oraşul Drăgăneşti-Olt se vor rabata pereţii exteriori ai pieţelor agroalimentare sau vor fi scoase standurile pe străzile şi aleile din vecinătate, în Corabia vor fi scoase standurile pe străzile şi aleile din vecinătate, iar în Potocoava şi Balş se vor muta standurile din spaţiul închis (sectorul "Lactate") în zona liberă din pieţe.
Totodată, administratorii pieţelor agroalimentare vor reduce numărul standurilor de vânzare, vor limita numărul de persoane prezente în acelaşi timp în incintă, vor fi organizate fluxuri separate pentru intrare şi ieşire şi se va face triaj observaţional atât pentru cumpărători cât şi pentru comercianţi. Atât comercianţii cât şi cumpărătorii trebuie să poarte măşti de protecţie, comercianţii vor purta şi mănuşi şi trebuie păstrată şi distanţa fizică de 1,5 metri.
"În condiţiile aplicării măsurilor discutate în întâlnirea de astăzi, anterior menţionate, nicio piaţă agroalimentară din judeţul nostru nu va avea activitatea suspendată", se precizează în comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu