Pregătiri pentru anul universitar 2020-2021. Consiliul Naţional al Rectorilor, propuneri pentru Monica Anisie

Concluziile întâlnirii membrilor Biroului Permanent al Consiliului Național al Rectorilor cu doamna Monica Cristina Anisie, ministrul educației și cercetării.

Publicitate

Pe agenda întâlnirii membrilor Biroului Permanent al Consiliului Național al Rectorilor cu doamna Monica Cristina Anisie, ministrul Educației și Cercetării, desfășurată astăzi, 12 iunie 2020, la sediul ministerului, s-au aflat aspecte de actualitate în domeniul învățământului universitar și al cercetării științifice, cum ar fi pregătirile pentru demararea noului an universitar în condiții de siguranță, componența CNADTCU și finanțarea cercetării științifice.

Întâlnirea a avut loc în contextul în care Consiliul Național al Rectorilor este partener de dialog social al Ministerului Educaţiei şi Cercetării, fiind constituit din rectorii unui număr de 74 de instituții de învățământ superior din România. Rectorii reprezintă legal universitatea, realizează conducerea executivă a acesteia, sunt ordonatori de credite și reprezintă depozitarul asumării răspunderii publice și a întregii responsabilități pentru buna functionare și dezvoltare a
universităților românești.

Rectorii universităților românești sunt aleși pe principii democratice de către comunitățile academice, cu respectarea Legii educației naționale nr. 1/2011 și a tuturor reglementărilor subsecvente.

Principalele aspecte semnalate de către CNR sunt prezentate succint în continuare:

1. Se impune emiterea cu celeritate a reglementărilor sanitare impuse de circulația virusului SARS COV-2, cu privire la demararea noului an universitar, astfel încât instutuțiile de învățământ superior să poată lua măsuri din timp. CNR doreste, astfel, evitarea unor incertitudini care ar putea genera percepția că domeniul universitar și cel al cercetării științifice nu reprezintă o prioritate pentru Ministerul Educației și Cercetării.

2. În vederea demarării noului an universitar 2020-2021, în cele mai bune condiții posibile, cu respectarea restricțiilor impuse de pandemie și în contextul blocării angajării personalului în sistemul public, prin prevederile art. 27 alin. (3) din Legea nr. 55/2020, CNR solicită adoptarea în regim de urgență a unei reglementări care să permită deblocarea concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice şi de cercetare vacante, a concursurilor pentru ocuparea funcțiilor reglementate de Legea nr. 1/2011, precum și pentru alte categorii de personal din instituțiile de învăţământ superior. CNR apreciază disponibilitatea Ministerului Educației și Cercetării de a iniția un act normativ in sensul soluționării acestei probleme.

3. Instituțiile de învățământ superior din România consideră o prioritate asigurarea unor condiții optime de studiu și de viață ale studenților, care să garanteze atât dezvoltarea profesională și personală armonioasă a acestora, dar, mai ales, menținerea sănătații și siguranței lor. Solicităm astfel Ministerului Educației și Cercetării / Guvernului României, alocarea fondurilor bugetare necesare și suficiente pentru modernizarea infrastructurii universitare, inclusiv în vederea creșterii eficienței energetice și reducerii amprentei de carbon.

4. CNR a luat act de eliminarea cadrelor didactice care ocupă funcția de rector din comitetele de selecție pentru membrii CNADTCU, precum și de informațiile publice cu privire la desconsiderarea avizelor emise de către consiliile de administrație ale universităților pentru candidaturile depuse în  vederea selecției în acest Consiliu. În condițiile în care izvorul calității în activitatea didactică și de cercetare științifică nu poate fi găsit în afara comunității academice, reprezentată de membrii consiliilor de administrație și senatelor universitare, solicităm demararea unor consultări profesioniste pe marginea cadrului normativ privind funcționarea CNATDCU.

5. Este necesară rectificarea bugetului alocat educației și cercetării și, implicit, a sumelor destinate învățământului superior și cercetării științifice. Considerăm absolut necesară înființarea în universități a unor centre de competitivitate, care să permită crearea unor condiții optime pentru cercetarea știintifică, atractive pentru cercetătorii de valoare din întreaga lume, reducându-se astfel fenomenului braindrain. Rolul esențial al sectorului cercetării a fost încă o dată dovedit de necesitatea combaterii efectelor pandemiei, iar România nu își mai poate permite să neglijeze importanța și valoarea inovarii științifice și tehnologice.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel