În condițiile în care Parlamentul a discutat și apoi a votat solicitarea președintelui de prelungire a stării de urgență, Klaus Iohannis face, joi după-amiaza, o nouă declarație de presă.
Astfel, preşedintele Klaus Iohannis susţine, joi, la ora 14:00, o declaraţie de presă la Palatul Cotroceni, a informat Administraţia Prezidenţială.
Este de așteptat o reacție după discuțiile din Parlament și votul pentru aprobarea decretul de prelungire a stării de urgență.
Starea de urgență pe teritoriul României a fost prelungită cu 30 de zile, după ce, joi, 404 parlamentari au votat DA, 29 au votat NU, au fost 5 abțineri și 1 nu a votat, dintr-un total prezent de 465 de deputați și senatori, dintre care și-au exprimat votul 439.
DC News vă prezintă LIVE principalele declarații al președintelui:
”Trăim o perioadă dificilă, care va marca la scară istorică nu doar România, ci și întreaga omenire. După ce vom depăși această criză, va trebui să separăm clar ce este bine și ce funcționează de ceea ce nu este în regulă și nu funcționează.
Această etapă critică ne-a pus în fața oglinzii a decenii de guvernare a României conform mentalității „lasă, merge și așa, rezolvăm data viitoare, să facă alții”. Astăzi vedem clar efectele dezastruoase ale acestui mod toxic de a gândi și a acționa, care ne-a ținut în loc zeci de ani.
Oamenii politici sunt primii care vor trebui să se schimbe și să înțeleagă că așa nu se mai poate. Schimbarea va fi însă imposibilă, din păcate, în cazul acelor politicieni care, chiar și în aceste zile dramatice, se gândesc doar la beneficiile lor electorale și, după ce au distrus în ultimii ani bugetul României, fac acum propuneri care nu doar că sunt greșite, dar pur și simplu împovărează excesiv o țară pe care au lăsat-o și expusă, și vulnerabilă. Nu putem periclita viitorul României pentru că o majoritate parlamentară lipsită de orice legitimitate votează astăzi populist măsuri care nu au nicio susținere economică. Este complet imoral să punem pe umerii generației tinere factura de mâine a unor măsuri aberante promovate de niște iresponsabili.
Am făcut un apel insistent încă de la începutul crizei generate de epidemie către toți politicienii să abandoneze discursul demagogic și să nu încerce să câștige capital electoral din suferința oamenilor. Este inacceptabil și revoltător să îi vedem dând lecții astăzi pe cei care au lăsat spitalele fără resurse, care au gonit oameni competenți din țară, care au distrus sistematic întregi sisteme de servicii publice.
Cum poate fi caracterizat un lider politic care pune sub semnul întrebării necesitatea stării de urgență sau care condiționează votul în Parlament - absolut obligatoriu de altfel pentru ca decretul să producă efecte - condiționează votul de adoptarea unor măsuri imposibil de implementat?
Politicienii pot să ajute, cu sfaturi, idei, implicare sau soluții constructive, dar nu pot să instige, să fie populiști și să îndemne la nerespectarea măsurilor menite să protejeze sănătatea și viața cetățenilor! Orice gest și atitudine contrară recomandărilor specialiștilor reprezintă o inconștiență care poate avea consecințe tragice!
Cetățenii înțeleg și sunt convins că, indiferent de opțiunile lor politice, răsuflă ușurați că România nu este guvernată astăzi, în context de criză profundă, de o coaliție care avea drept prioritate furtul din bani publici și fuga de răspundere.
Criza actuală este gestionată de un guvern care ține cont de sfaturile specialiștilor, care lasă pe profesioniști să își facă meseria și urmează îndeaproape recomandările lor.
Există multe autorități locale conduse de oameni destoinici, indiferent de partidul politic din care provin. Sunt oameni de bună credință, care au lăsat deoparte interesul partizan, oameni care colaborează deschis cu societatea civilă, cu mediul economic, pentru a găsi cele mai bune soluții la nivelul comunităților în care trăiesc. Dar, din păcate, avem și exemple negative. Am însă încredere că autoritățile competente vor rămâne vigilente și vor analiza fiecare sesizare și fiecare neregulă.
Nimeni dintre cei care, în această perioadă dificilă, au făcut nereguli nu trebuie să stea liniștit, crezând că va scăpa de brațul legii.
Această criză ne-a dat lecții dureroase, care trebuie însușite, despre nevoia de a întări statul, despre nevoia stringentă de a restructura serviciile publice pentru a elimina clientelismul și de a susține zonele care alcătuiesc fundamentul unui stat funcțional, aflat realmente în slujba cetățeanului.
Pentru a putea progresa și a recupera din pagubele grave produse de epidemie, resetarea României este acum mai necesară și mai urgentă decât oricând.
Sistemul sanitar este primul, dar nu este singurul care are nevoie de o reașezare profundă. Vedem acum cât de multe lipsuri a fost necesar să fie acoperite într-un timp extrem de scurt. Doar printr-un efort susținut și mobilizare maximă am reușit să ne adaptăm rapid și să luăm toate măsurile pentru ca această epidemie să fie ținută sub control. Altfel, numărul victimelor în România ar fi fost astăzi mult mai mare. Vă asigur că acest efort de corectare a erorilor rămase din vechile guvernări va continua chiar mai accelerat după ce depășim aceste momente de criză, pentru că este esențial ca România să devină o țară care le asigură cetățenilor săi toate condițiile pentru o viață decentă și sigură.
Am tot vorbit în aceste zile de restricții și de constrângeri și țin să subliniez că foarte mulți români au dat un exemplu extraordinar de civism în toată această perioadă extrem de dificilă și continuă să o facă. Cei mai mulți respectă distanțarea socială, stau acasă, nu ies mai mult decât este nevoie și dau un examen al maturității lor și al capacității de a fi solidari cu restul țării.
Le mulțumesc tuturor românilor care în aceste zile respectă regulile, fac sacrificii personale și, astfel, se protejează pe ei și îi protejează și pe ceilalți. Cu cât sunt ei mai mulți, cu atât avem o putere mai mare în a limita și, în cele din urmă, a depăși epidemia.
Suntem în prag de sărbători pascale, pe care anul acesta le vom petrece în condiții atipice, cei mai mulți dintre noi departe de cei dragi.
Haideți să facem împreună acest efort, pentru ca să putem fi din nou, cât mai repede, aproape de părinții, copiii și bunicii noștri!
Vă mulțumesc și vă urez multă sănătate tuturor!”
LIVE VIDEO
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News