Prof. dr. Alexandru Rafila a vorbit despre prelungirea stării de urgență, în România, în contextul pandemiei de COVID-19.
Asistăm în aceste momente la o prelungire a stării de urgență cu încă 30 de zile, adică până pe dată de 15 mai, restricțiile nu se vor relaxa, ba din potrivă, vor fi tot mai drastice, pentru evitarea răspândirii virusului, chiar dacă încă nu a fost atins vârful pandemiei în România, așa cum se așteaptă autoritățile.
În plus, vorbim despre o relaxare a populației, oamenii au început să se obișnuiască cu măsurile, iar mulți dintre ei nu mai sesizează pericolul actual. Prof. dr. Alexandru Rafila a fost întrebat ce măsuri crede că ar trebui luate în perioada următoare, pentru ca oamenii să știe din timp ce drepturi și libertăți vor recăpăta după această pandemie.
"Trebuie să încercăm în continuare să respectăm măsurile, așa cum sunt ele, iar această obișnuiță a oamenilor cu situația nu e neapărat rea dacă distanțarea socială și măsurile de igienă sunt respectate. În ceea ce privește un plan etapizat de ieșire din această situa'ie, trebuie cu siguranță întocmit în această perioadă, astfel încât după 15 mai, când noua perioadă pentru starea de urgență va înceta, să știm care sunt măsurile pe care le luăm, unde putem să relaxăm, astfel încât viața să revină la normal. Chiar dacă vom învâta să trăim cu acest virus, trebuie să ne comportăm în așa fel încât normalitatea să fie în viața noastră de zi cu zi", a declarat Alexandru Rafila, în direct la B1 TV.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu