Cătălin Drulă, ministru al transporturilor în Guvernul Cîţu, a anunţat că Dacian Cioloş şi-ar putea depune mandatul dacă negocierile dintre PNL, USR şi UDMR vor duce la un acord pentru un premier PNL, altul decât Florin Cîţu.
"Dacă vrei să ai un Guvern rapid, te orientezi către propunerea cu şansele cele mai mari să adune majoritate. Credeţi că asta a făcut acum dl Iohannis?", a întrebat Răzvan Dumitrescu la emisiunea Ce Se Întâmplă de la DC NEWS TV.
"Eu citesc această propunere, având în vedere că a propus un premier de la USR, în ideea în care există susţinerea USR. Având în vedere relaţia foarte apropiată dintre preşedinte şi PNL, ştiu că acolo e un mare respect pentru părerea dânsului, am zis că dacă l-a propus pe Dacian Cioloş, susţinerea PNL ar veni în consecinţă. Nu vreau să mă gândesc că preşedintele a aruncat un nume", a declarat Cătălin Drulă.
"Ce ziceţi de relaţia Iohannis - Cîţu? De ce nu ar face dl Iohannis un joc pentru a-l ţine pe dl Cîţu la Palatul Victoria?", a mai vrut să ştie Răzvan Dumitrescu.
"Pentru că premierul Cîţu nu are susţinere. De fapt, reformulez. Are o opoziţie explicită şi fundamentată de la majoritatea covârşitoare a Parlamentului. Este premier demis acum, pentru că aşa e constituţional", a mai punctat fostul ministru.
"Eu sper ca oamenii să vadă realitatea. Noi vrem pe bune să facem un Guvern. Nu vrem un guvern minoritar sau monocolor, ci vrem să refacem coaliţia după eliminarea problemei din coaliţie, adică Florin Cîţu premier. Avem discuţii în curs. Dacă asta nu funcţionează, vom lua o decizie şi ne vom asuma să căutăm un vot de susţinere în Parlament. Asta e logic! Asta nu e varianta A, dar mergem pe varianta de rezervă pentru că vrem să facem Guvernul. Eu aş vrea să continui proiectele, avem program pe sănătate, pe economie. Eu cred că există o dorinţă de a reface coaliţia şi în rândul partenerilor, pe semnalele pe care le avem. Premierul de la PNL e o variantă pe care o putem discuta, e un scenariu posibil. Dacă avem un acord pe chestiunea asta, dl Cioloş poate depune mandatul. Ne interesează să găsim o soluţie. Doar cazul extrem în care mergem cu guvern minoritar ar face să pice celelalte variante", a concluzionat Cătălin Drulă.
Întrebat dacă premierul trebuie să fie altcineva în afară de Florin Cîţu, Drulă a spus că "Da!".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu