Agenția Spațială Europeană caută noi astronauți. Românii care îndeplinesc condițiile vor trece printr-o selecție împărțită în șase etape.
Pentru prima dată în decurs de 11 ani, Agenția Spațială Europeană (ESA) este în căutare de noi astronauți. Agenția Spațială Română (ROSA) invită cetățenii români care răspund criteriilor de selecție să candideze. Procesul de recrutare este deschis candidaților din România, ca urmare a faptului că țara noastră este Stat Membru ESA.
Perioada de depunere a candidaturilor este între 31 martie și 28 mai 2021. ESA va lua în considerare doar înscrierile trimise pe parcursul celor opt săptămâni prin intermediul portalului “Cariere la ESA”.
După încheierea perioadei de înscriere, va urma un proces de selecție în șase etape, ce se prevede a fi finalizat în octombrie 2022.
„Să fii astronaut este un vis devenit realitate. Îmbină mai multe pasiuni de ale mele: știința, tehnologia, mașinăriile complexe, un mediu operațional solicitant, lucrul în echipe internaționale, pregătirea fizică și comunicarea cu publicul larg. Și, desigur, uneori mergi cu racheta la serviciu!”, a declarat Samantha Cristoforetti, unul dintre astronauții ESA, despre numeroasele posibilități de viitor.
Astronauții desfășoară experimente științifice, sprijină dezvoltarea de noi tehnologii, testează limitele corpului uman și explorează Universul în condiții extreme.
- Să aibă o pregătire profesională excepțională și un istoric de rezultate remarcabile pe durata studiilor.
- Sunt eligibili candidații care au studii cel puțin la nivel de master și cel puțin trei ani de experiență profesională.
- Printre domeniile cele mai frecvent întâlnite la astronauții de carieră se numără: inginerie aerospațială, aviație, diverse ramuri de inginerie, matematică-fizică, științele naturii, medicină, cibernetică, fără ca lista să fie exhaustivă.
O listă completă a criteriilor de selecție poate fi accesată pe site-ul dedicat potențialilor candidați.
„Misiunile pentru care se pregătește omenirea vor fi de explorare robotică și cu echipaj uman. Ne referim aici la misiuni pe Lună și ulterior pe Marte. Identificarea unei noi generații de astronauți este esențială astăzi pentru a ne pregăti pentru misiunile de mâine”, declară Președintele Agenției Spațiale Române (ROSA), Dr. Fiz. Marius Ioan-Piso.
„România este implicată în programele europene de explorare spațială, dezvoltând totodată colaborări și cu parteneri internaționali, cum este colaborarea pentru misiunile inițiate de NASA de explorare a Lunii cu echipaj uman. România este lider regional în domeniul spațiului și este necesar să ne păstrăm și dezvoltăm această poziție deoarece viitorul este în spațiu, un domeniu în care investițiile aduc dezvoltare tehnologică, științifică, economică și de talente de cel mai înalt nivel, progres care generează ulterior beneficii pentru întreaga societate”, a continuat președintele ROSA.
În 2021, România sărbătorește 40 de ani de la zborul primului și singurului cosmonaut roman, Dumitru-Dorin Prunariu.
„Experiența activităților spațiale pe care România le desfășura acum 40 de ani, elementul de vârf fiind zborul primului român în cosmos, a fost fundația pe care România a construit în acești ani colaborări internaționale, consolidându-și rolul de națiune spațială. Sper ca în urma acestei campanii să pot preda ștafeta următorului astronaut român, care să reprezinte România în viitoarele misiuni de explorare spațială”, a declarat Dumitru Prunariu.
La nivel național, Agenția Spațială Română (ROSA) va conduce o campanie de informare cu scopul de a atrage cei mai buni candidați români.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News