EXCLUSIV  Premieră în istoria SUA: Trump, pus sub acuzare pentru a doua oară. Iulian Chifu: Nu cred că se mai gândește la o candidatură în 2024

Donald Trump
Donald Trump

Expertul pe politică externă Iulian Chifu a analizat, în exclusivitate pentru DC News, a doua punere sub acuzare a lui Donald Trump de către Congresul din Statele Unite ale Americii.

Într-un interviu exclusiv pentru DC News, Iulian Chifu, expert pe politică externă, a vorbit despre o premieră care are loc în Statele Unite. Președintele în exercițiu al SUA, Donald Trump, este pus sub acuzare pentru a doua oară de către Congres: 

„Înțeleg că majoritatea democrată din Camera Reprezentanților a considerat atât de gravă ingerința lui Donald Trump, pentru că acesta este punctul fundamental de acuzare, incitarea la revoltă și trimiterea acelor manifestanți de extremă, pe care i-a adus în Washington, asupra Congresului, încât trebuia sancționat, astfel încât un asemenea gest să nu mai fie repetat.

Se creează o presiune și asupra Partidului Republican, mai ales că nemulțumirile sunt foarte puternice și acolo, dar mai ales pentru că Donald Trump s-a certat și cu șeful majorității din Senat, Mitch McConnell, și cu adjunctul său. S-a certat și cu vicepreședintele Mike Pence, cu propria sa administrație. Există o miză și o presiune asupra Partidului Republican ca și acesta să reacționeze într-o formă sau alta, inclusiv punându-se în discuție votul pentru demiterea președintelui.

Evident că e discutabil un asemenea gest, discutabil din punctul de vedere al numărului de zile care au mai rămas cu Donald Trump în această poziție, deși contraargumentul democrat e că poate face rău în orice moment și are la dispoziție instrumente prin care poate declanșa un război împotriva Iranului, de exemplu. Există o nemulțumire profundă și e clar că există percepția faptului că nu e controlabil de către propria administrație, nu-și ascultă propriile instrumente și, din acest motiv, preocuparea și nevoia de a asigura cât mai repede o astfel de sancțiune“, a punctat Iulian Chifu.

Mai poate candida Trump în 2024?  

„După părerea mea, subiectul este închis. Donald Trump, cu evenimentele din 6 ianuarie, a încheiat cariera politică. În primul rând din cauza faptului că nu mai poate fi urmat de către republicani. Are și va rămâne o zonă trumpistă, a celor care îl susțin orbește fără a lua în considerație argumente sau elemente de natură rațională, dar și această zonă este sub presiune. Se discută despre cei care au pus sub semnul întrebării validarea alegerilor și votul electorilor, ca și aceștia să fie sancționați, deci, gruparea trumpistă din interiorul Congresului este sub presiuni.

Nu cred că Donald Trump se mai gândește la o candidatură în 2024. Nu mai are baza necesară. Cei 75 de milioane de votanți sunt republicani în cea mai mare măsură, sunt votanții Partidului Republican, un partid tradiționalist. Asta înseamnă că respectă și tradiția părinților fondatori în privința Constituției, în privința respectării votului popular, al votului statelor prin electori“, a conchis Iulian Chifu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel