Premieră în Marea Britanie: S-a aprobat modificarea genetică a embrionilor umani

Oameni de știință au fost autorizați să manipuleze, pentru prima oară în Marea Britanie, embrioni umani pentru cercetare, a anunțat luni Autoritatea britanică pentru fertilizare umană și embriologie (HFEA).

Publicitate

Autorizarea se referă la utilizarea metodei Crispr-Cas9, care permite țintirea genelor slabe din ADN pentru a le neutraliza mai precis. Este vorba de una dintre primele autorizații de manipulare a embrionilor umani, scrie AFP. "Am aprobat cererea doctorului Kathy Niakan de la Institutul Francis Crick (din Londra) de adăugare a posibilității manipulării embrionilor (umani) la autorizația sa de cercetare", a anunțat HFEA, relatează Agerpres.

Cererea a fost depusă în luna septembrie și viza studierea genelor implicate în dezvoltarea celulelor care urmează să formeze placenta, în încercarea de a afla de ce unele femei suferă avorturi spontane.

Modificarea genetică a embrionilor în scopuri terapeutice este interzisă în Marea Britanie, fiind însă permisă din 2009 în cercetare, una dintre condiții fiind ca embrionii să fie distruși în maxim două săptămâni. Este însă prima oară că s-a formulat o asemenea cerere, a precizat în luna septembrie HFEA, care a confirmat luni interzicerea utilizării embrionilor pentru a fi transplantați la femei.

În aprilie 2015, cercetători chinezi au anunțat că au reușit să modifice la mai mulți embrioni o genă slabă, responsabilă de o boală a sângelui potențial mortală, premieră care a declanșat imediat îngrijorare și îndoieli etice. Chiar cercetătorii chinezi au afirmat că au avut "mari dificultăți", adăugând că lucrările lor "arată necesitatea urgentă de îmbunătățire a acestei tehnici pentru aplicații medicale".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel