Premieră la Turneul Internațional de Bowling din România

A șaptea ediție a Turneului Internaţional de Bowling în sistem open din România IDM Bucharest International Bowling Open (IBIBO) 2016 s-a încheiat cu o premieră.

Jucătoarea din Suedia Joline Persson Planefors a câștigat competiția, reușind să îl învingă pe prinicipalul favorit al turneului, cel mai titrat jucător din turul ETBF, Paul Moor, care s-a clasat pe poziția secundă. Ambii jucători sunt prezenți în premieră la un turneu de bowling din România. Locul al treilea a fost ocupat de jucătorul din Grecia George Stefanidis.

Joline Persson Planefors este născută în 1990 și este jucătoare profesionistă de bowling, membră a echipei naționale din Suedia, multiplă campioană europeană. În prezent, Joline ocupă locul al treilea în clasamentul European Bowling Tour Women, în funcție de numărul de puncte acumulate de la începutul anului.

În finala de la București, Joline s-a impus cu 221+8 puncte și a obținut un premiu în valoare de 3.500 de euro. Fondul total de premiere din acest an a fost de 27.000 de euro, cea mai mare valoare de până acum.

Românii cu cel mai bun parcurs în competiție au fost Cristian Calagiu și Victor Dumitrașcu, ocupând locurile 11, respectiv 12. Geanina Dumitrașcu este jucătoarea de origine română cu cel mai bun parcurs în competiție, ocupanta locului 28 în clasamentul general.

„Turneul Internațional de Bowling a reunit anul acesta la Bucureşti nume importante din rândul jucătorilor profesionişti din întreaga lume, fapt care a garantat spectacolul pe pistele celei de-a șaptea ediții a IBIBO. Am avut o competiție cu un nivel tehnic ridicat, impus și de caracterul imprevizibil a ungerii pistelor din acest an, care i-a pus în dificultate și pe cei mai buni jucători.

[citeste si]

Joline ne-a oferit, fără îndoială, cea mai frumoasă surpriză a ediției, prin câștigarea turneului, ea devenind prima femeie care se impune în finala IBIBO,” declară Marius Briciu, director IDM Club și managerul echipei de organizare a IBIBO 2016.

A șaptea ediție a singurului turneu internaţional de bowling în sistem open din România s-a desfășurat în perioda 08-16 octombrie la IDM Club din București sub egida World Tenpin Bowling Association (WTBA) şi European Tenpin Bowling Federation (ETBF). În cadrul competiției au participat jucători profesionişti și amatori din 15 țări.

Anul acesta, Storm, lider mondial pe piaţa producătorilor de echipamente dedicate jucătorilor de bowling şi partener al IBIBO 2016 a lansat în premieră, în preajma turneului, noile sale modele de bile, Phaze II și Street fight.

Turneul a fost sprijinit de companii importante la nivel mondial în producerea și furnizarea de echipamente dedicate acestui sport, precum Kegel, Sivissidis team, First Advertising.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel