Premieră legată de Cascada lui Ciucă, descoperită recent

Cascada lui Ciucă din Mălaia, descoperită la sfârşitul anului trecut și considerată una dintre cele mai înalte cascade din România, va fi pentru prima dată promovată la un târg de turism.

Publicitate

Cascada lui Ciucă (sau a Scorușului) va fi promovată la Târgul de Turism al Olteniei, care urmează a avea loc la mijlocul lunii martie. Această cascadă are o înălţime de peste 100 de metri, căderea de apă fiind în proces de omologare pentru a fi catalogată drept cea mai înaltă din România.

Cascada, aflată la aproximativ 2 kilometri de drumul naţional DN 7A, pe o potecă de munte, într-o zonă sălbatică a Munţilor Lotrului, este deja o destinaţie de turism, în ultimele două luni sute de turişti sosind în Mălaia, pe Valea Bucureasa, pentru a o vedea.

'Şi asta este doar începutul, noi pregătim acum un proiect privind amenajarea unui traseu prin canion pentru a se ajunge mai lesne la cascadă. Mă bucură faptul că instituţia Consiliului Judeţean Vâlcea a inclus-o în mapa de prezentare a Vâlcii la Târgul de Turism de la Craiova', a declarat primarul din Mălaia, Sergiu Bogdan. Astfel, alături de cele 540 de obiective de patrimoniu şi staţiunile vâlcene, Cascada lui Ciucă va fi promovată pentru prima dată la un târg de turism.

Cascada lui Ciucă ar putea deveni un brand pentru Vâlcea

'Este o minune a naturii, care trebuie cunoscută iubitorilor de frumos. Este a Vâlcii şi face parte deja dintr-un patrimoniu nescris al zestrei noastre în turism. Mai ales că această cădere de apă se află într-o zonă cu un uriaş potenţial turistic. Poate că această cascadă va deveni un brand al locului şi, dacă nu am înţeles eu greşit, pe teritoriul Mălaiei se află încă 30 de cascade, deci este un tezaur al naturii', a precizat, pentru Agerpres, preşedintele CJ Vâlcea, Gheorghe Păsat.

Cascada lui Ciucă a fost descoperită din întâmplare, în urmă cu câteva luni, într-un teren sălbatic din Munţii Lotrului, în zonă neexistând niciun traseu turistic. În realitate, există un grup de două cascade, una de 25 de metri şi una de 105 metri, unite printr-un canion lung de 300 de metri. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel