PREMIERĂ NAȚIONALĂ! Cei doi români care văd împreună 1% au cucerit vârful Elbrus, cel mai înalt din Europa

PREMIERĂ NAȚIONALĂ! Cei doi români care văd împreună 1% au cucerit vârful Elbrus, cel mai înalt din Europa / Sursă foto: Facebook Anca Mihutescu
PREMIERĂ NAȚIONALĂ! Cei doi români care văd împreună 1% au cucerit vârful Elbrus, cel mai înalt din Europa / Sursă foto: Facebook Anca Mihutescu

Răzvan Nedu și Alex Benchea, doi sportivi aproape orbi, au cucerit vârful Elbrus, cel mai înalt din Europa.

Răzvan Nedu și Alex Benchea, cei doi sportivi din Lotul Național de Paraclimbing, legitimați la Asociația Club Sportiv Climb Again, care văd împreună 1% au reușit să cucerească Elbrusul după câteva zile foarte grele.

După expediția pe Kilimanjaro a lui Alex în 2019 și ascensiunea din 2020 a celor doi sportivi pe Mont Blanc, Răzvan și Alex au dus steagul României și în cel mai înalt vârf din Caucaz, muntele vulcanic Elbrus, care măsoară 5642 m. Ei au fost însoțiți de antrenorul Claudiu Miu, alpinistul Teofil Vlad, coordonatorul Iulian Lupoaia și de fotograful Cătălin Grigoriu.

Echipa a trecut prin mai multe încercări pe parcursul zilelor de ascensiune. Primul pas din expediție a fost vârful Terskol aflat la 3100 m. Planul de aclimatizare a fost unul complex, iar diferența de nivel nu s-a simțit. Băieții au continuat până la 3800 m, apoi au urcat la pietrele lui Pastukhov de unde au coborât la Heart of Elbrus, urmând ca apoi să urce cu bagajele la 4100 m. De la 4100m până la 5100m au înfruntat mai multe averse de lapoviță și ninsoare și rafale de vânt.

Apoi însă, pe rând, Iulian, Răzvan și Claudiu au făcut cale întoarsă, pentru că nu s-au simțit bine. Alex Benchea a continuat alături de Teofil Vlad. De la 5100 metri au traversat până în șaua de la 5300 m altitudine în condiții relativ bune, dar de acolo au avut parte de un viscol năpraznic, pe care l-au înfruntat și au reușit să ajungă în vârf.

Alpinistul cu ochii albi

Alex Benchea are 22 ani și este student la Facultatea de Geografie din Cluj-Napoca. S-a născut fără vedere și i se spune “alpinistul cu ochii albi”.

“Urcarea spre vârf a început duminică la 1 noaptea și pentru mine a durat opt ore și jumătate în loc de zece, datorită lui Teo care m-a încurajat în îndeplinirea obiectivului meu. Pe la altitudinea de 5100m, prietenului și colegului meu, Răzvan Nedu, i s-a făcut rău, luând înțeleapta decizie de a coborî. Pe vârf am avut parte de un vânt foarte puternic care amplifica temperatura resimțită și care viscolea zăpada. Dar, a fost incredibil că am ajuns acolo, sus. Vreau să le mulțumesc tuturor din echipă pentru că am reușit să ducem steagul României până sus – Teofil, Claudiu, Iulian, Cătălin și Răzvan – aceasta a fost echipa perfectă de pe Elbrus”, a mărturisit Alex Benchea.

Răzvan Nedu a reușit să ajungă în vârf după 1 zi. Răzvan nu s-a lăsat descurajat de faptul că nu s-a simțit bine și după reușita lui Alex, întreaga echipă a hotărât să îl sprijine să mai încerce o dată.

Răzvan Nedu este instructor de escaladă

Răzvan Nedu are 24 ani și este căpitanul Lotului Național de Paraclimbing și instructor de escaladă la Centrul Climb Again.

“Mă durea fața de la vânt si de la zăpada care venea. Mergeam și abia simțeam că pot să stau în picioare. M-am și dezechilibrat de câteva ori. Am ajuns pe vârf și nici nu mi-am dat seama că sunt acolo. Tot ce era, era doar vânt și frig. Ce pot să zic, o super experiență. Am trăit niște emoții…când urcam și bătea vântul mă întrebam de ce sunt aici, de ce fac asta, de ce urc. Acolo sus mi-am răspuns la întrebarea de ce. Am mers ca să-l văd, să văd vârful, chiar dacă nu l-am văzut în adevăratul sens al cuvântului. A fost o experiență unică, o experiență pe care nu aș recomanda-o altora pe o astfel de vreme, nu în condițiile astea. Dar a fost o experiență genială pentru mine!” a spus Răzvan Nedu, potrivit Descopera.

Claudiu Miu, antrenor și fondatorul Asociației Climb Again : “Totul a fost bine pregătit, ne-am ținut de program, am făcut etapele de aclimatizare. Vremea a fost bună până în ziua vârfului. Am plecat în formulă completă duminică. Au fost 2 aspecte determinante pentru ziua de duminică: vremea proastă și toxinfecția lui Iulian și Răzvan. Alex a continuat cu Teo, cu Cătălin și Slava, ghidul rus. Pe un ger năprasnic Alex a continuat și a dus steagul României pe vârf. Apoi a reușit și Răzvan. Ce pot să spun mai mult – suntem fericiți că ne-am atins obiectivele.”

Teofil Vlad: “A fost o tură grea din cauza lipsei de vizibilitate și viscolului, iar pentru Alex a fost ceva mai greu decât făcuse până acum în termeni de diferență de nivel, altitudine și condiții. Știu că Alex a urcat pentru a-și depăsi limitele, dar și pentru toată echipa din spatele lui și pentru toți cei care au crezut în el. Cu acești băieți sunt mereu în prima bancă la un curs motivațional aplicat. În mod cert pentru mine această zi este mai mult decât o altă ascensiune pe Elbrus.”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel