Distribuția: Emil Coșeru, Tatiana Ionesi, Ionuț Cornilă, Ada Lupu, Andrei Varga, Horia Veriveș, Livia Iorga, Irena Boclincă, Brândușa Aciobăniței, Doru Maftei.
La Teatrul Național Iași, Radu Afrim a montat Dawn Way de Oleg Bogaev (Teatru³), Visul unei nopți de vară de William Shakespeare (Teatru³) și Femeia mării după Henrik Ibsen (Sala Mare).
În 2008, la Teatrul Național Timișoara, regizorul abordează pentru prima dată un text semnat de tânărul dramaturg italian Fausto Paravidino, Boala familiei M. Revine la Paravidino și propune publicului ieșean, în premieră pe țară, Măcelăria lui Iov, un spectacol despre care mărturisește că este construit în jurul unei frumoase povești de dragoste. O piesă despre trădare, despre vulnerabilitatea relațiilor care par, în aparență, imuabile. O privire lucidă aruncată asupra capitalismului.
Pentru scenografa Irina Moscu, spectacolul este prilejul celei de a cincea întâlniri cu Radu Afrim, după colaborările pentru Detalii naive, total lipsite de profunzime din viaţa şi moartea unor spectatori (Teatrul Maghiar de Stat din Timișoara), Suntrack (Teatrul Maria Filotti din Brăila), Între noi totul e bine (Teatrul Național București) şi Pasărea retro se loveşte de bloc şi cade pe nisipul fierbinte (Teatrul Naţional Târgu-Mureş).
„Măcelăria lui Iov este un text care generează sugestii, pune întrebări și se referă la experiment în raport cu o dramaturgie scrisă într-o modalitate nouă pentru mine. Am studiat Cartea lui Iov fără să știu cu adevărat pe ce drum m-ar putea duce fiindcă aici se neagă puțin ceea ce știam din Catehism. Raporturile cu sacralitatea, cu misterul, cu Dumnezeu – asta mă interesa cel mai mult. Răul vine de la oameni, e pedeapsă divină – fiecare poate alege o variantă în funcție de convingeri. Iov o va face după trei zile de tăcere și transformă experiența răului în poezie și filozofie.
Când am scris piesa eram preocupat și de criza economică și de mecanismele aproape obscure ale finanțelor, absurde uneori, atât de absurde că le-am văzut ca pe o antiteologie. Am fost impresionat de lecțiile lui Andrea Baranes. Am fost impresionat de metafora lui Marco Bersani care vede în piețele financiare zei păgâni în căutarea sacrificiilor umane. Dar mai ales m-a interesat relația dintre liberalism (ca religie a egoismului) și cultură, o relație în care solidaritatea socială și iubirea de aproape nu reprezintă o opțiune. E un demers pentru care a trebuit să mă întorc în trecut ca să pot reprezenta actualitatea.” (Fausto Paravidino)
Spectacolul nu este recomandat persoanelor sub 16 ani.
Următoarele reprezentații sunt programate pe 7 și 12 martie, de la ora 19.00, la Teatru³.