În premieră pentru România, un avion Dreamliner a aterizat astăzi la București. Aeronava aparține companiei naționale israeliene ELAL.
'Excelența Sa David Saranga, Ambasadorul Statului Israel în România, a fost prezent astăzi, pe Aeroportul Internațional Henri Coandă, la sosirea celui mai nou modelde aeronavă din flota ELAL, compania aeriană națională israeliană. Aparatul, un Boeing 787-900 Dreamliner, botezat cu numele „Tel Aviv-Jaffa” și cu o capacitate de 280 de pasageri,este primul de acest tip care aterizează în România.
Momentul a fost emoționant și pentru căpitanul aeronavei Dreamliner al ELAL, Yehuda Geffen. Acesta este fiul diplomatului Abba Geffen, fost ambasador al Israelului înRomânia, în perioada 1978-1982. Alături de Excelența Sa David Saranga, la ceremonia de la bordul avionului, s-a aflat și domnul Josef Bitton, Directorul ELAL România.
Domnul Ambasador David Saranga a fostîntâmpinat de membrii echipajului cărora le-a urat bun venit la București: ” Este prima datăcând un Dreamliner al ELAL ajungeînRomânia. Este o mare bucurie pentru că aceste veniment dovedește că relațiile turistice dintre Israel și România sunt foartebune. În fiecare săptămână, 100 de zboruri leagă țările noastre. Turiștii români care ajung în Israel constituie al șaselea cel mai numeros grup din Europa, iar israelienii care ajung în România ocupă locul al doilea în topul țărilor din care provin cei mai mulți turiști. Ne așteptăm ca numărul acestora să crească, până la finalul anului, cu 30 %”.' se arată într-un comunicat de presă al Ambasadei Israelului la București.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu