Premiera unui film despre doi dansatori care se îndrăgostesc a fost întâmpinată cu proteste homofobe în Georgia, informează DPA.
Douăzeci şi şapte de persoane au fost arestate în capitala Tbilisi şi doi poliţişti au fost răniţi în timp ce păzeau cinematograful unde rula drama "Şi apoi am dansat", a precizat vineri seara Ministerul de Interne.
Protestatarii prezenţi în faţa cinematografului au strigat "ruşine" şi au lansat artificii, potrivit presei locale.
Ambasada SUA şi-a sfătuit personalul de la Tbilisi să evite demonstraţiile şi să păstreze o prezenţă discretă pe parcursul weekend-ului, adăugând că protestele "au o natură anti-americană şi susţin în mod fals că SUA şi alte guverne occidentale au 'ordonat' ca proiecţiile să aibă loc".
Filmul, în regia suedezului Levan Akin, va rula în cinci cinematografe din Georgia în acest weekend, urmând ca de fiecare dată poliţia să garanteze că proiecţiile au loc fără incidente.
Potrivit organizatorilor, toate biletele la aceste proiecţii au fost vândute.
Acţiunea peliculei se petrece în Georgia şi îl are în prim plan pe Merab, un student la Ansamblul Naţional Georgian, a cărui carieră în lumea dansului este zguduită de venirea lui Irakli, un tânăr dezinvolt pentru care Merab dezvoltă sentimente puternice.
Filmul a avut premiera mondială la Festivalul de Film de la Cannes la începutul acestui an.AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu