Premierele săptămânii la Teatrul Național din Sibiu. Și turiștii sunt invitați!

Sibiu
Sibiu

„Conferința iraniană”, regia Bobi Pricop (13 mai); „Iepurele alb, iepurele roșu / White Rabbit, Red Rabbit” (14 și 15 mai) și „Mici crime conjugale”, un spectacol de Mariana Cămărășan și Amalia Florina Iorgoiu (16 mai) sunt premierele săptămânii de la TNRS - Sala Mare. 

„Conferința iraniană” - un spectacol despre comunicare și înțelegere

De ce Iran? Pentru că Iranul este o stare de spirit. Sau o metaforă despre libertate ori despre absența ei. Despre unde începe și unde se termină alegerile personale. Sau viața, cultura, iubirea ori Dumnezeu.

Cu ocazia unei conferințe, zece reprezentanți ai „gândirii occidentale” discută situația delicată a unui Orient „spiritual”, însă lipsit de orice formă de toleranță. 

Între acrobații oratorice și confesiuni despre experiența extremă a răului, zece personaje se avântă în nebunia lumii contemporane, ștergând granițele dintre adevăr și ignoranță, credință și știință, Europa și Asia.

Spectacolul semnat de Bobi Pricop pune degetul pe răni deschise, invitându-ne la o confruntare incisivă, problematică și simptomatică a realității ce sfidează legea kilometrului mort.

„Piesa asta este despre cum putem învăța să trăim într-o lume cu valori, culturi și credințe diferite de ale noastre. Despre cum putem deveni mai conștienți de ce e în noi și în afara noastră. Vîrîpaev reia una dintre temele esențiale pentru el - comunicarea sau, mai degrabă, lipsa ei. Crizele politice sau familiale, războaiele, conflictele de orice fel, dilemele etice, toate pornesc de la neînțelegeri, de la probleme de comunicare.

Așa că în 《Conferința iraniană》el propune o conversație deschisă despre experiențele noastre personale specifice, despre călătoriile spirituale ale fiecăruia dintre noi, dar și despre cum se împletesc ele în imaginea de ansamblu. Cred că e important să ne educăm în privința diverselor moduri de a trăi și de a gândi, de a fi pe această planetă. Și totodată, să avem mintea deschisă la propunerea lui Vîrîpaev, aceea de a încerca să stabilim căi de comunicare cu celălalt prin libertate, toleranță și acceptare.” - Bobi Pricop

„Iepurele alb, iepurele roșu / White Rabbit, Red Rabbit” - provocarea pe care Naționalul sibian o lansează publicului său atât la Sala Mare a TNRS, cât și ÎN DIRECT pe Scena Digitală

Vei participa? Vei fi manipulat? Vei asculta? Chiar vei asculta?

Fără repetiții, fără regizor, cu un actor diferit în fiecare seară și cu un scenariu care așteaptă într-un plic sigilat pe scenă, apreciatul spectacol „White Rabbit Red Rabbit”, de scriitorul iranian Nassim Soleimanpour, este un experiment teatral îndrăzneț și un puternic elogiu adus forței transgresive și transformatoare a teatrului.

Fiindu-i interzis să părăsească Iranul natal, Soleimanpour a scris o piesă care a călătorit în locul său prin întreaga lume. Publicul se alătură fiecărui actor diferit într-o călătorie în necunoscut, pentru a lua contact cu povești personale și profunde, cu limitele libertății și, în cele din urmă, cu locurile în care te poate duce teatrul.

De la premiera sa din 2011, piesa a fost tradusă în peste 25 de limbi și a fost jucată de peste 1000 de ori de către unele dintre cele mai mari nume din teatru și film, inclusiv actori precum Whoopi Goldberg, Nathan Lane, John Hurt, Simon McBurney, Stephen Fry, Sinead Cusack, Marcus Brigstocke și Ken Loach.

Fără repetiții prealabile și fără îndrumarea unui regizor, actorii Marius Turdeanu (14 mai) și Ofelia Popii (15 mai) sunt chemați pe scenă pentru a lua contact cu un scenariu la prima vedere și pentru a-și antrena spectatorii într-un exercițiu de improvizație teatrală în care toate convențiile sunt rupte.

„Mici crime conjugale” - prezentat în premieră cu public

Poate supraviețui iubirea? Nu numai după diminuarea impactului inițial al primei întâlnirii, dar chiar și după confruntarea cu timpul, cu iluziile și deziluziile, cu amăgirea și dezamăgirea?

După ce Gilles își pierde memoria în urma unui accident casnic, soția sa, Lisa, îl ajută să redescopere casa, să-și redescopere existența, dar și viața conjugală, pentru ca, eventual, ambii să și-o reconsidere. Problemele de comunicare și diferențele majore de percepție a vieții și a relației lor de cuplu, ce trebuiau lămurite și împărtășite, capătă astfel o nouă anvergură. Tăcerile trebuie să fie înlăturate, iar frustrările scoase la suprafață. Rămâne de văzut ce va rămâne dintr-o căsnicie atunci când toate cărțile vor fi date pe față...

Mariana Cămărășan – „nu reușesc, oricât aș încerca, să duc până la capăt actul sincerității/ amețitor ca mersul pe sârmă, la mare înălțime, fără plasă de siguranță/ reînvăț să trăiesc nemijlocit de cuvânt, de imagine, de semn, de sugestie,/ în afara spațiilor teatrale cu sunete sintetizate și lumini de reflectoare/ în adierea vântului, în fața cerului, pădurilor, apelor, dealurilor și munților/ dar îmi sună în cap replici știute și neștiute din montări trecute și viitoare/ spectacolele mele – casele, iubirile, viețile, visele, minciunile și adevărurile mele”

Amalia Florina Iorgoiu – „Întotdeauna am fost în căutare de cuvinte. Înainte pentru poezii, iar acum și pentru spectacole. Dar cuvintele se nasc din trăiri și imaginație, prin urmare nu fac altceva decât să trăiesc și să visez prin și pentru poeziile mele sau spectacolele pe care le voi face. (...) 

Sunt la o răscruce și caut. Nu vreau să mă întorc, dar înainte e ceață. Știu doar că dincolo de ceață sunt eu. Despre asta este teatrul, despre sine și nenumăratele descoperiri, despre limite depășite și surprizele pe care le ai pe drumul ăsta către tine. Despre întrebări. Despre neînțeles ce trebuie înțeles. Personajul. Cât de surprinzătoare pot fi unele acțiuni ale sale (chiar și pentru el, devenindu-i povară) sau lipsa sa de acțiune. Pentru a-l înțelege și cunoaște, cât cauți în tine și dincolo de tine... Și uneori, stând față în față cu un personaj, un necunoscut la început, mă întreb dacă spectatorul ar vrea să-l cunoască, dacă drama lui nu ar fi prea dureroasă pentru el... Nu aș vrea să provoc doar durere ci s-o însoțesc cu puțină compasiune, înțelegere, îngăduință, acceptare, bucurie, iluzie, visare, liniște, tihnă... (...)

Mi-aș dori să pot aduce pe scenă povești care să ne facă pe toți mai buni, care să ne amintească să fim îngăduitori, să acceptăm că suntem diferiți, că fiecare are adevărul lui, credința lui... că toți suntem oameni cu sentimente și ducem cu noi povești. (...)”

PROGRAM 13-16 MAI 2021

TNRS INDOOR

Joi, 13 mai 2021 - ora 19:00

CONFERINȚA IRANIANĂ - premieră

De Ivan Vîrîpaev

Regia Bobi Pricop

TNRS - Sala Mare

Bd. Corneliu Coposu, nr. 2

Bilete: 30, 25 lei

Vineri, 14 mai 2021 - ora 19:00

IEPURELE ALB / IEPURELE ROȘU – premieră

De Nassim Soleimanpour

Cu Marius Turdeanu

TNRS - Sala Mare

Bd. Corneliu Coposu, nr. 2

Bilete: 30, 25 lei

Transmis și ÎN DIRECT pe Scena Digitală

Sâmbătă, 15 mai 2021 - ora 19:00

IEPURELE ALB / IEPURELE ROȘU – premieră

De Nassim Soleimanpour

Cu Ofelia Popii

TNRS - Sala Mare

Bd. Corneliu Coposu, nr. 2

Bilete: 30, 25 lei

Transmis și ÎN DIRECT pe Scena Digitală

Duminică, 16 mai 2021 - ora 19:00

MICI CRIME CONJUGALE - premieră

De Eric Emmanuel-Schmitt

Regia Mariana Cămărășan și Amalia Iorgoiu

TNRS - Sala Mare

Bd. Corneliu Coposu, nr. 2

Bilete: 30, 25 lei

Biletele pot fi achiziționate de pe site-urile Entertix, mySTAGE, iaBilet și Eventbook. Spectacolele difuzate ÎN DIRECT pe Scena Digitală nu sunt disponibile pe bază de abonament, iar intervalul orar disponibil pentru vizionare este conform duratei desfășurării spectacolului, începând cu ora 19:00. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel