Prim-ministrul Belgiei, Alexander De Croo, a declarat, marți, în cadrul unei conferințe de presă organizate împreună cu președintele Klaus Iohannis, că Belgia are în România peste 300 de militari.
„Avem în momentul de față peste 300 de militari în România, e prima dată când Belgia face așa ceva în cadrul NATO pe o asemenea scară. Este o manifestare tangibilă a cooperării și solidarității dintre țările noastre”, a spus premierul.
De asemenea, a anunțat că, miercuri, va vizita militarii belgieni în România.
În ceea ce privește războiul din Ucraina, premierul Belgiei susține că acesta este rezultatul unor „calcule greșite” făcute de Vladimir Putin.
„Tot ce vedem astăzi este o dovadă în urma unui calcul greșit pe care și l-a făcut președintele Putin. Un calcul greșit cu privire la hotărârea ucrainenilor de a se apăra, de asemenea un calcul greșit cu privire la hotărârea Occidentului de a face Rusia să plătească costurile acestui război, de asemenea un calcul greșit cu privire la unitatea pe care o avem ca parteneri europeni și un calcul greșit cu privire la hotărârea manifestată de NATO”, a spus Alexander De Croo.
Klaus Iohannis a susținut o declarație de presă alături de premierul belgian, Alexander De Croo.
„Această vizită reflectă solidaritatea europeană și aliată într-un moment în care situația de securitate este profund afectată de războiul declanșat de Federația Rusă împotriva Ucrainei. Pe aceeași linie a solidarității și unității se înscrie, de altfel, și prezența la Constanța a contingentului belgian desfășurat în cadrul Forței de Răspuns a NATO, alături de alte forțe aliate. Această contribuție este parte a măsurilor NATO de consolidare a posturii de descurajare și apărare și a securității Flancului Estic al Alianței”, a declarat președintele Klaus Iohannis.
„În cadrul consultărilor, am discutat perspectivele noastre naționale legate de evoluția crizei din Ucraina și impactul său multidimensional, precum și răspunsul statelor noastre și al organizațiilor din care facem parte. În contextul crizei umanitare provocate de agresiunea armată a Federației Ruse, am evidențiat demersurile complexe ale României în sprijinul celor peste 720.000 de refugiați ucraineni care au trecut până acum granița în țara noastră. De asemenea, am prezentat rezultatele foarte bune ale activității hub-ului de la Suceava, prin care asistența umanitară internațională este transferată în Ucraina. În plan securitar, am evidențiat că este necesară implementarea rapidă a recentelor decizii adoptate la Summitul extraordinar al Alianței, în special crearea Grupului de Luptă în România. (...) Este clar că avem nevoie de o apărare unitară, coerentă și mai puternică pe Flancul Estic, pentru a avea o descurajare mai eficace, în special la Marea Neagră”, a adaugat Klaus Iohannis.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News