Guvernul a introdus o tranşă suplimentară de venit pe membru de familie la acordarea ajutoarelor de încălzire, a subliniat, miercuri, premierul Emil Boc, după ce Executivul a adoptat o ordonanţă pentru acordarea de ajutoare de căldură pentru persoanele cu venituri reduse în locul subvenţiei guvernamentale la termoficare.
"În continuare, Ministerul Muncii va da ajutoare de încălzire în funcţie de tranşe de venit. Principala modificare constă în aceea că am introdus încă o tranşă, suplimentară, în grilă pentru acordarea ajutoarelor de încălzire şi anume este tranşa de la 615 la 786 de lei", a subliniat Boc, citat de Agerpres.
Astfel, creşte numărul beneficiarilor de de ajutoare de încălzire de la 200.000 la 320.000, a susţinut Boc.
El a precizat că autorităţile locale pot aproba, prin hotărâre a consiliului local, ajutoare pentru energia termică peste tranşele stabilite de Guvern.
Persoanele considerate vulnerabile, care au venituri de până la 786 milioane de lei de persoană, nu vor plăti mai mult în această iarnă pentru încălzire, potrivit actului normativ adoptat miercuri de Guvern.
Aceste persoane nu vor plăti mai mult la încălzire, este cazul celor cu venituri lunare de 786 de lei de persoană, costul total pentru acordarea acestor subvenţii şi ajutoare fiind de 345 milioane lei din bugetul central şi 370 milioane de lei din bugetele locale, explica duminică, ministrul Muncii, Sebastian Lăzăroiu.
Oficialul a precizat că anul acesta, prin majorarea intervalului de ajutor acordat şi celor cu venituri între 615 şi 786 de lei din această iarnă, şi din acordarea acestui ajutor doar persoanelor care au nevoie, economia la buget va fi de 500 milioane de lei.
Anul trecut au beneficiat de această subvenţie la încălzire şi persoanele defavorizate, şi cele cu mulţi bani şi venituri mari. În plus, cei săraci beneficiau de o sumă suplimentară de 600 de lei, ajutor de încălzire, deci în total de 1.350 de lei. Începând cu această iarnă, vor beneficia de un ajutor de 2.000 de lei doar cei care au cu adevărat nevoie de acest sprijin, a subliniat ministrul Muncii.
Sebastian Lăzăroiu a precizat că în iarna acestui an vor beneficia de ajutoare 330.000 de persoane comparativ cu 200.000 anul trecut, din cele 1,4 milioane familii racordate de sistemul central de încălzire.
Începând cu această iarnă, se va schimba modul de acordare a acestor ajutoare către persoanele cu venituri mici, dar şi grila de acordare a compensării, a precizat ministrul Muncii.
Dacă în 2010 persoanele cu venituri lunare între 100 şi 615 lei beneficiau de un ajutor de 100% din valoarea facturii de încălzire, din iarna acestui an grila de subvenţie va conţine o nouă categorie, cei cu venituri de la 615 la 786 de lei, care va acoperi până la 5% din factura la întreţinere.
Ministrul a spus că economia la buget va fi de 500 milioane de lei odată cu noile reguli care privesc acordarea acestor ajutoare doar celor cu venituri mici, în condiţiile în care în această iarnă pentru subvenţii şi ajutoare de încălzire se vor cheltui 715 milioane lei, din care 345 de la bugetul central şi 370 milioane de lei de la bugetele locale.
Anul trecut, sumele cheltuite au fost de 700 milioane de lei de la bugetul de stat, 350 milioane de lei de la bugetele locale, la care se adaugă 120 milioane de lei - ajutoarele de încălzire acordate de la bugetul Ministerului Muncii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News