Prim-ministrul britanic Boris Johnson a denunţat, marţi, actele rasiste "josnice" la adresa jucătorilor de culoare ai echipei de fotbal a Angliei în meciul cu Bulgaria, de la Sofia, din preliminariile EURO 2020, solicitând măsuri de coercitive "ferme", se arată într-un comunicat transmis de la Downing Street, citat de AFP.
"Rasismul pe care l-am văzut şi auzit ieri seară a fost josnic şi nu are ce căuta în fotbal", a declarat un purtător de cuvânt al premierului.
"Noi susţinem apelurile Federaţiei engleze de fotbal în favoarea unei anchete urgente, urmată de sancţiuni ferme", se mai arată în comunicat.
Federaţia Engleză de Fotbal (FA) a anunţat luni seara că va cere UEFA să ancheteze manifestările rasiste ale fanilor bulgari faţă de unii jucători ai naţionalei Albionului, în meciul câştigat de Anglia cu 6-0 contra Bulgariei.
Vom cere UEFA o anchetă urgentă asupra acestor fapte, a precizat Federaţia engleză (FA), subliniind că este în mod trist conştientă de faptul că nu e prima oară când jucătorii săi sunt vizaţi de insulte rasiste.
Şi în meciul cu Muntenegru, jucătorii englezi au fost ţinta unor strigăte de maimuţă.
Meciul Bulgaria - Anglia a fost întrerupt pentru scurt timp în două rânduri de arbitrul croat Ivan Bebek în prima repriză, însă oficialul nu a decis să trimită echipele la vestiare, cum prevede protocolul, după o primă întrerupere pe motive de manifestări rasiste.
O parte a publicului de pe stadionul Vasil Levski, arenă deja afectată de sancţiunile UEFA, cu un sector de 5.000 de locuri închis după manifestări rasiste la partida cu Kosovo, i-a insultat rasist pe jucătorii de culoare din echipa Angliei, fundaşul Tyrone Mings şi atacanţii Marcus Rashford şi Raheem Sterling.
AGERPRES
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu
de Roxana Neagu