Premierul britanic Boris Johnson, "prins în flagrant delict cu o minciună"

Premierul britanic Boris Johnson a fost prins în flagrant delict cu o minciună şi a încercat să scape din situaţie notând pe Twitter că întâlnirea lui cu un tată de familie furios într-un spital "nu a fost câtuşi de puţin un incident jenant", informează joi AFP.

O înregistrare video în care se poate vedea cum Boris Johnson este acuzat de un tată de familie furios, care denunţă lipsa cronică de cadre în sistemul public de sănătate NHS, a devenit virală pe internet, bărbatul reproşându-i premierului că a organizat în acest context o vizită însoţit de mass-media. "Nu este mass-media aici", îi răspunde Boris Johnson, sub ochii jurnaliştilor. Tatăl de familie se întoarce atunci spre persoana care filmează scena, în clicurile aparatelor foto, şi îl întreabă: "Cum adică nu este mass-media? Cine sunt oamenii ăştia?".

"Sunt bucuros că acest domn mi-a împărtăşit problemele lui. Aceasta nu este jenant, aceasta face parte din munca mea", a scris miercuri seara, pe contul său de Twitter, Boris Johnson, al cărui mod de a se raporta la adevăr este denunţat cu regularitate de detractorii săi.

Boris Johnson a fost demis de la Times, la începutul carierei sale jurnalistice, pentru că a minţit cu privire un citat.

În timpul campaniei pentru referendumul pe tema ieşirii din Uniunea Europeană (UE), el a folosit un slogan cu privire la sumele plătite de Marea Britanie în UE utilizând cifre false.

Boris Johnson a fost calificat drept "tatăl mincinoşilor" care a închis-o pe "mama parlamentelor" chiar miercuri, la Curtea Supremă din Londra, de avocatul parlamentarilor care se opun suspendării Parlamentului britanic decisă de premier.

Nu în ultimul rând, Boris Johnson nu încetează să susţină că înregistrează "progrese" în negocierile cu Bruxellesul asupra unui acord de ieşire a Marii Britanii din UE, în timp ce responsabilii europeni, de la premierul irlandez Leo Varadkar la negociatorul UE, Michel Barnier, dezmint orice progres şi afirmă chiar că premierul britanic nu a venit cu nicio propunere scrisă viabilă.

Aflat în dificultate în problema Brexitului, premierul britanic conservator este în mod sistematic acuzat de persoane nemulţumite, imediat ce pune piciorul în afara Downing Street pentru vizite oficiale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel