Premierul bulgar Boiko Borisov a făcut o pledoarie pentru Europa, într-un interviu acordat cotidianului britanic The Guardian, dar a precizat că pentru ţara sa ar fi o eroare să considere Rusia drept un inamic sau o ameninţare, relatează miercuri site-ul novinite.com şi agenţia de presă Focus.
Am fost în întreaga lume şi pot spune că nu există un loc mai bun de trăit decât Uniunea Europeană, a spus şeful executivului de la Sofia.
Întrebat în legătură cu diferitele viziuni despre viitorul Europei, prezentate de preşedintele francez Emmanuel Macron şi premierul ungar Viktor Orbán, Borisov s-a ferit să critice atât ideea şefului statului francez privind o Europă integrată şi progresistă, cât şi modelul lui Orban al unei Europe de naţiuni suverane puternice. 'Noi avem o viziune bulgară. Există anumite aspecte ale viziunii noastre care coincid cu viziunea lui Macron sau Orban şi altele care diferă, a explicat el. Fost pompier şi bodyguard, deţinător al unei centuri negre la karate, Boiko Borisov s-a arătat iritat atunci când a fost întrebat despre corupţie, calificând drept 'idioată' aprecierea conform căreia nu este deschis întrebărilor din partea presei bulgare critice la adresa sa.
'Nu există nici măcar un singur ziar căruia nu i-am acordat interviu şi nu este niciun subiect pe care să nu îl fi abordat, a subliniat premierul bulgar. Presa independentă bulgară a scris că piaţa media este dominată de oligarhi care sunt cel puţin într-o coaliţie amicală cu guvernul, în timp ce Reporteri Fără Frontiere a plasat Bulgaria pe poziţia 111 în clasamentul său privind libertatea presei în 2018, cea mai scăzută poziţie dintre toate statele membre ale Uniunii Europene. În pofida acestor realităţi, Boiko Borisov îşi atribuie meritul de a nu fi dat dureri de cap Comisiei Europene, într-o perioadă când relaţiile acesteia cu Polonia, Ungaria şi România sunt tensionate, adaugă sursele citate.
Bulgaria a beneficiat de pe urma înrăutăţirii situaţiei în România, a spus un diplomat bulgar de rang înalt, care susţine totuşi că ţara sa 'a făcut multe eforturi pentru a se apropia de normele şi standardele UE. Întrebat dacă Rusia este un partener strategic sau o ameninţare strategică pentru Bulgaria, Borisov a răspuns: 'Întrebările dumneavoastră sunt dihotomice. Ar fi o eroare absolută să susţinem că Rusia este un inamic sau o ameninţare. În acelaşi timp, guvernul meu şi partidul meu sunt 100% aliniate cu organizaţiile europene şi euroatlantice.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News