Premierul Nicolae Ciucă a vorbit despre aderarea României la spațiul Schengen și ridicarea MCV.
Prim-ministrul Nicolae Ciucă a ridicat, în cadrul vizitei de la Bruxelles, problema necesităţii unei decizii cât mai rapide referitoare la aderarea României la spaţiul Schengen şi „obiectivul foarte important pentru România” al finalizării Mecanismului de Cooperare şi Verificare, transmite Agerpres, marți seara.
„În discuţiile cu preşedintele (Consiliului European - n.r.) Charles Michel şi cu preşedinta (Comisiei Europene - n.r.) Ursula von der Leyen am insistat şi asupra necesităţii unei decizii cât mai rapide referitoare la aderarea României la spaţiul Schengen. Am mulţumit Comisiei Europene pentru sprijinul clar şi constant pentru realizarea acestui obiectiv care trebuie concretizat cât mai curând şi pentru care România a îndeplinit deja condiţiile cerute de acquis-ul comunitar”, a declarat premierul Nicolae Ciucă într-o conferinţă de presă desfăşurată la sediul Reprezentanţei României pe lângă Uniunea Europeană.
„Am menţionat, totodată, în cadrul întâlnirilor pe care le-am avut, obiectivul foarte important pentru România al finalizării MCV şi am reiterat angajamentul prevăzut în programul de guvernare de a realiza reformele în acest scop”, a mai spus prim-ministrul Ciucă.
Guvernul ar urma să-și asume răspunderea pe certificatul verde pentru Covid-19.
Analistul politic Bogdan Chirieac a analizat această variantă, la România TV, subliniind că Guvernul Ciucă dă dovadă de „hotărâre și curaj”: „Era nevoie, după atâta vreme, să adopte certificatul verde. Guvernele statelor puternic industrializate și democratice au adoptat măsuri dintre cele mai dure pentru a stăvili valul 5 COVID, pentru a salva vieți omenești. Nici acolo nu e popular, vedem în fiecare zi demonstrații, dar acel certificat trebuie adoptat pentru că altfel o să avem iarăși 25.000 de morți în două luni de zile. Aici, faptul că generalul Ciucă a preluat comanda e un lucru pozitiv.”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu