Premierul Nicolae Ciucă anunță că salariul minim și pensia ar putea să crească din 2023.
Publicitate
Premierul Nicolae Ciucă a declarat, vineri, că există posibilitatea ca salariul minim şi pensia să crească din 2023, menţionând că există voinţa politică în acest sens, dar datele vor fi făcute public după proiecţia bugetului pe anul viitor, scrie Agerpres.
"Am susţinut încă de la început că trebuie să ne îngrijim astfel încât să ne aliniem la această decizie. Există posibilitatea ca începând cu anul 2023, aşa cum am discutat în coaliţie şi am afirmat de fiecare dată, să susţinem creşterea salariului minim şi, desigur, a pensiei, doar că aceste date, aşa cum este şi normal şi responsabil, vor fi făcute public după ce avem proiecţia de buget pe anul 2023", a afirmat Ciucă, întrebat în legătură cu alinierea României la decizia Parlamentul European privind un salariul minim.
El a spus că există voinţa politică, atât din partea PNL, cât şi din partea PSD, ca salariul minim şi pensia să crească în 2023.
În ceea ce priveşte posibilitatea acordării voucherelor de 50 de euro şi la începutul anului 2023, premierul arătat că este posibil să fie luate măsuri similare anul viitor, în funcţie de evoluţia situaţiei şi de fondurile disponibile.
"În funcţie de evoluţia situaţiei şi de fondurile de care dispunem, pe de o parte, trebuie să acoperim rata de creştere a inflaţiei, de cealaltă parte, de asemenea, în funcţie de situaţia concretă şi de evoluţia inflaţiei şi a economiei, aşa cum am făcut anul acesta - şi am luat deja două măsuri de a asigura cetăţenilor vulnerabili, cu salarii mici, cu pensii mici acest sprijin financiar, primul în prima jumătate a anului, cel de-al doilea în a doua jumătate a anului - să gândim şi să luăm măsuri similare şi anul viitor", a precizat Nicolae Ciucă.
Legislaţia UE, convenită cu Consiliul în iunie, urmăreşte să amelioreze condiţiile de viaţă şi de muncă ale tuturor lucrătorilor din UE, precum şi să promoveze progresul economic şi social, informează un comunicat al PE. În acest scop, ea stabileşte cerinţe minime pentru caracterul adecvat al salariilor minime prevăzute de legislaţia naţională şi/sau de acordurile colective şi ameliorează accesul efectiv al lucrătorilor la protecţia salariului minim.
Noua directivă ar trebui să se aplice tuturor lucrătorilor din UE care au un contract de muncă sau raporturi de muncă. Ţările UE în care salariul minim este deja protejat exclusiv prin acorduri colective nu vor fi obligate să introducă aceste norme şi nici să facă acordurile respective universal aplicabile.
Stabilirea salariului minim rămâne o prerogativă naţională, însă statele membre trebuie să garanteze că salariile minime pe care le stabilesc le permit lucrătorilor un trai decent, ţinând seama de costul vieţii şi de nivelul general al salariilor. Pentru evaluarea caracterului adecvat al salariilor lor minime legale existente, statele membre pot să utilizeze ca referinţă un coş de bunuri şi servicii la preţuri reale sau pot să le fixeze la 60% din salariul median brut şi 50% din salariul mediu brut. Citește mai multe AICI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu