Prim-ministrul Nicolae Ciucă a avut, joi, o întrevedere cu un grup de congresmeni americani, condus de Mike Quigley, membru al Camerei Reprezentanţilor, care, anterior României, a vizitat Polonia şi Slovacia, în cadrul discuţiilor fiind abordate situaţia de securitate şi sprijinul de care România are nevoie în viitor pentru a-şi asigura apărarea şi asistenţa umanitară oferită refugiaţilor ucraineni ajunşi în ţara noastră.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, un alt aspect abordat a vizat evaluarea României în legătură cu situaţia din Ucraina şi evoluţiile militare posibile pe teren.
'Discuţiile s-au concentrat asupra situaţiei de securitate, a sprijinului de care România are nevoie în viitor pentru a-şi asigura apărarea şi asistenţa umanitară oferită refugiaţilor ucraineni ajunşi în ţara noastră.
Un alt aspect abordat a vizat evaluarea României în legătură cu situaţia din Ucraina şi evoluţiile militare posibile pe teren. Mike Quigley, membru al Camerei Reprezentanţilor, şi colegii săi au mulţumit României şi prim-ministrului Nicolae Ciucă pentru tot efortul depus de la începutul crizei, pentru sprijinul oferit Ucrainei şi gestionarea valului de refugiaţi.
Cei trei reprezentanţi ai Congresului SUA au apreciat solidaritatea şi ospitalitatea românilor manifestată în relaţia cu refugiaţii ucraineni care au fost obligaţi de război să-şi părăsească ţara.
De asemenea, a fost apreciat sprijinul acordat ucrainenilor rămaşi să lupte în ţara lor, ajutorul umanitar oferit sub formă de hrană, apă, medicamente, tratament medical de urgenţă şi de combustibil', se arată în comunicat.
Prim-ministrul Ciucă a mulţumit, la rândul său, pentru suportul acordat de către Statele Unite în dotarea şi pregătirea forţelor armate române. Totodată, premierul a menţionat nevoia asigurării securităţii la Marea Neagră şi în partea sudică a Flancului estic al NATO, precum şi a unei prezenţe permanente a trupelor americane, într-un număr suficient, pentru a asigura descurajarea şi apărarea şi a subliniat solidaritatea aliată în raport cu statele din Flancul estic.
Marcel Ciolacu, liderul PSD, a vorbit despre noua Lege offshore care ar urma să fie depusă în Parlament. "De la 9.00 dimineaţa până la 11.00, am stat împreună cu ministrul de Finanţe, secretarul general al Guvernului şi ministrul Energiei să finalizăm Legea offshore. Vom mai avea o întâlnire după ora 14.00. Mâine, sub semnătura mea, a domnului prim-ministru Nicolae Ciucă, a domnului preşedinte Kelemen Hunnor, va fi depusă la Parlament Legea offshore, astfel încât să ne încadrăm în perspectiva ca, cel târziu în 2027, din Marea Neagră să fie scoase primele gaze. Vezi articolul aici!
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu