Premierul Ciucă negociază investiții noi, împreună cu alți oficiali germani/ (VIDEO)

 Nicolae Ciucă
Nicolae Ciucă

Prim-ministrul Nicolae Ciucă i-a primit, marţi, la Palatul Victoria, pe Tilman Kuban, membru al Parlamentului Federal German, Katja Christina Plate, directorul Fundaţiei Konrad Adenauer pentru România şi Republica Moldova, şi Perr Gebauer, ambasadorul Republicii Federale Germania, în cadrul discuţiilor fiind abordate cooperarea economică bilaterală, stimularea investiţiilor germane în România şi gestionarea impactului agresiunii militare din Ucraina, potrivit unui comunicat al Executivului.

"Guvernul încurajează companiile străine, inclusiv pe cele germane, să investească în România. Un punct central al pachetului "Sprijin pentru România", lansat aseară, îl reprezintă sprijinirea investiţiilor naţionale şi străine, motor al creşterii economice", a afirmat premierul, citat în comunicat.

Youtube video image


Şeful Executivului a menţionat obiectivul României de asigurare a independenţei energetice, prin susţinerea de investiţii şi promovarea energiei din surse alternative.

În acest context, prim-ministrul a apreciat relaţia bilaterală, îndeosebi în plan economic, având în vedere faptul că Germania este cel mai important partener comercial al României şi unul dintre principalii investitori în economia românească.

La rândul său, consilierul de stat în cadrul Cancelariei prim-ministrului Mara Mareş a apreciat cooperarea politică bilaterală şi la nivel european, precum şi relaţia excelentă şi constructivă dintre reprezentanţii României şi Germaniei atât în nivel bilateral, cât şi în cadrele multilaterale din care ambele state fac parte.

Reprezentantul delegaţiei germane, Tilman Kuban, a felicitat autorităţile române pentru implicarea în gestionarea crizei umanitare şi pentru asistenţa oferită refugiaţilor cetăţenilor şi a dat asigurări că Germania va rămâne implicată în apărarea Flancului de est.

Cele două părţi au apreciat, de asemenea, unitatea şi coeziunea de care partenerii euro-atlantici dau dovadă, precum şi rolul României în consolidarea posturii aliate în regiune.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel