Premierul Croației cere scuze Ucrainei, după ce președintele țării a spus că retrage armata din NATO în caz de conflict

Premierul Croației cere scuze Ucrainei, după ce președintele țării a spus că retrage armata din NATO în caz de conflict / Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Premierul Croației cere scuze Ucrainei, după ce președintele țării a spus că retrage armata din NATO în caz de conflict / Foto cu caracter ilustrativ: Pexels

Andrej Plenkovic, premierul Croației, și-a cerut scuze față de Ucraina, după ce președintele țării a spus că retrage armata din NATO în cazul unui conflict.

Premierul croat Andrej Plenkovic își cere scuze în numele Guvernului Croației, după ce președintele țării a spus că își retrage armata din NATO în cazul unui conflict Rusia-Ucraina:

”Dat fiind că nu avem soldați în Ucraina, iar contingentul de militari croați din Polonia s-a întors deja, nu știu ce trupe vrea președintele să retragă. Declarația sa legată de corupție nu reprezintă poziția guvernului, iar în numele guvernului îmi cer scuze”, a scris Andrej Plenković, premierul Croației.

În același timp, Ministerul de Externe ucrainean așteaptă o respingere publică a „declarațiilor insultătoare” din partea președintelui Croației După declarațiile președintelui Croației, ambasadorul Croației a fost chemat la Ministerul de Externe al Ucrainei. Ministerul de Externe a remarcat că președintele Croației și-a arătat atitudinea disprețuitoare și ingratitudinea pentru ajutorul pe care Ucraina și ucrainenii l-au oferit Croației în timpul luptei pentru independență, precum și în lupta împotriva incendiilor devastatoare, scrie globalhappenings.

CITEȘTE ȘI   -  Primarul Kievului: Germania a trădat Ucraina. Simpatizanții lui Putin ocupă poziții cheie la Berlin

Președintele Zoran Milanovic a spus că retrage armata din NAO

Zoran Milanovic, preşedintele Croaţiei, a anunţat că ţara sa îşi va rechema militarii din forţele NATO din Europa de Est, în cazul unui conflict între Rusia şi Ucraina. 

"În calitatea mea de comandant şef am urmărit cu atenţie declaraţiile care indică faptul că NATO, deci nu o ţară, nu SUA, îşi creşte prezenţa în regiune şi trimite şi nave de recunoaştere. Noi nu avem nicio implicare în asta şi nu vom avea. Garantez! Croaţia nu va trimite trupe în cazul escaladării tensiunilor. Ba din contră, vom rechema toţi militarii, până la ultimul soldat croat", a declarat Milanovic, conform TASS. 

Preşedintele Croaţiei a spus, însă, că decizia sa nu are legătură nici cu Ucraina, nici cu Rusia, ci mai degrabă cu ceea ce el a descris drept "tendinţele SUA în politici publice, asumate de Joe Biden şi administraţia sa". Asta deşi Milanovic a întâmpinat cu bucurie venirea la putere a lui Biden. 

"În ceea ce priveşte securitatea internaţională, observ multă inconsistenţă şi, în practică, comportament periculos", a mai transmis Zoran Milanovic. 

Milanovic nu şi-a uitat, în timpul discursului, nici principalii opozanţi, ministrul de Externe Gordan Grlic-Radman, ministrul Apărării Mario Banozic şi premierul Andrej Plenkovic. 

"Grlic-Radman şi Banozic sunt liberi să meargă la Bruxelles, dacă vor. În ceea ce priveşte armata Croaţiei, ea nu va participa la conflict. Nimic bun nu poate ieşi din asta. Plenkovic poate să ameninţe Rusia cât vrea el, dar Croaţia ar trebui să fugă de conflictul ăsta ca de incendiu", a mai completat preşedintele (citește continuarea AICI). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel