Premierul libanez cere "presiuni asupra Israelului" din partea comunității internaționale: Israel să se angajeze "într-o încetare a focului"

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Prim-ministrul libanez Najib Mikati a solicitat duminică comunității internaționale "să facă presiuni asupra Israelului" pentru a "se angaja într-o încetare a focului", după o noapte de atacuri aeriene intense lansate de Israel asupra suburbiei sudice a capitalei Beirut și a zonelor adiacente, un bastion al grupării Hezbollah.
 
 

Publicitate

Premierul Mikati a salutat într-un comunicat declaraţiile preşedintelui francez Emmanuel Macron care "a susţinut încă o dată Libanul", menţionând organizarea în curând a unui summit internaţional. Mikati şi-a reiterat "sprijinul pentru apelul Franţei şi Statelor Unite" pentru un armistiţiu.

Bombardamentele israeliene lansate sâmbătă asupra Libanului au provocat moartea a 23 de persoane, a anunţat duminică Ministerul libanez al Sănătăţii.

"Ministerul nu vrea şi nu îşi poate permite să-şi asume responsabilitatea pentru pericolul care îi ameninţă" pe elevi şi pe profesori

Loviturile israeliene de sâmbăta asupra oraşelor şi satelor din sudul Libanului, asupra periferiei sudice a Beirutului şi asupra altor regiuni "au ucis 23 de persoane şi au rănit alte 93", potrivit unui comunicat al ministerului.

Ministrul libanez al educaţiei, Abbas al-Halabi, a anunţat duminică amânarea începerii anului şcolar. Astfel, toţi cei 1,25 milioane de copii, de la grădiniţă până la liceu, se vor întoarce la şcoală pe 4 noiembrie, din cauza războiului dintre Israel şi gruparea Hezbollah.

"Ministerul nu vrea şi nu îşi poate permite să-şi asume responsabilitatea pentru pericolul care îi ameninţă" pe elevi şi pe profesori, "de aceea începerea anului şcolar va avea loc pe 4 noiembrie", şi nu în octombrie cum era prevăzut, a spus Halabi într-o conferinţă de presă, conform Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel