Premierul Marcel Ciolacu, discuţie cu mai mulţi miniştri pe tema azilelor terorii duminică, 9 iulie. Se aşteaptă decizii importante

Guvernul României
Guvernul României

Premierul Marcel Ciolacu are programată o întâlnire de lucru cu mai mulţi miniştri, pe tema azilelor terorii din judeţul Ilfov. 

Conform programului oficial, premierul Marcel Ciolacu are programată duminică, la ora 14:00, "întâlnire de lucru cu Marius Budăi, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Alina Gorghiu, ministrul Justiției, Alexandru Rafila, ministrul Sănătății, Adrian-Ioan Veștea, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Bogdan Despescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Interne, și reprezentanți ai ANSVSA, ANPC, Inspecției Sanitare de Stat". 

DC NEWS vă va ţine la curent cu toate declaraţiile care vor fi făcute în deschiderea acestei întâlniri, dar şi după ea. 

Vineri, la şedinţa de Guvern, premierul Marcel Ciolacu a cerut mai multe demiteri. 

"Solicit domnului ministru al Muncii ca astăzi, conducerea ANPIS să fie destituită, şi conducerea AJPIS Ilfov. Conducerea AGPIS Ilfov, care are atribuţii clare de control şi autorizare a acestor centre, au autorizat un centru pe 29.06, unul pe 10.05 şi un centru autorizat provizroiu pe 10.05.2023. Dl ministru o să vă prezinte nişte poze din dosar care arată că aceste centre sunt hoteluri de 5 stele şi realităţile pe care presa le-a găsit acolo. Anumiţi funcţionari au schimbat pozele şi realitatea şi au dus către conducerea ANPIS către autorizare imagini şi lucruri care nu aveau nicio legătură cu realitatea. Vă rog, dle ministru, toate materialele pe care le aveţi să le puneţi la dispoziţia presei. Cu toate informaţiile. Românii să ştie exact ce s-a întâmplat.

Vreau să fac, nefiind în atribuţiile mele de prim-ministru, un apel la conducerea CJ Ilfov şi conducerea primăriei Sectorului 3, să destituie de urgenţă conducătorii DGASPC-urilor locale. Aveau atribuţii directe în ceea ce priveşte funcţionarea şi calitatea serviciilor către persoanele vârstnice, copii sau persoane cu dizabilităţi.

De asemeni, doresc destituirea din funcţia de preşedinte a Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Persoanelor cu Dizabilităţi, instituţia având corp de control şi atribuţii clare de a controla ce se întâmplă în aceste centre de îngrijire", a declarat Marcel Ciolacu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel