România în Schengen. Nicolae Ciucă, mesaj clar: Mergem la vot în consiliul JAI! Nu există o justificare reală a Austriei

Sursa foto Agerpres
Sursa foto Agerpres

Premierul României, Nicolae Ciucă, face mai multe declaraţii cu privire la Consiliul JAI, care va decide pe 8 decembrie cu privire la aderarea României, Bulgariei şi Croaţiei la Spaţiul Schengen. 

"La acest moment, toate statele membre ne susţin în avansarea aderării, inclusiv Olanda şi Suedia, cu excepţia Austriei. Avem inclusiv susţinerea fermă a Franţei şi Germaniei, reconfirmată la toate nivelurile. 

Referitor la Austria, putem afirma că am avut întâlniri la nivelurile cele mai înalte: preşedintele României cu cancelarul Austriei, miniştrii de interne şi experţii tehnici. Datele, inclusiv de la instituţiile europene, confirmă că România nu se află pe fluxurile de migraţie care să genereze temeri. Practic, nu putem vorbi despre o justificare reală în acest moment. 

Înţelegem cu toţii că migraţia este o problemă sensibilă politic şi că este nevoie de măsuri mai eficiente de răspuns, dar blocarea aderării României la Schengen nu va aduce răspunsurile dorite de Austria. Dimpotrivă, aderarea României va face spaţiul Schengen şi mai sigur, prin implicarea României, care după aderare va avea mai multe instrumente la îndemână, tot instrumentarul Schengen, pentru a ajuta la controlul şi contenirea acestui fenomen.

Şi ceilalţi parteneri europeni, şi instituţiile europene, Parlamentul European, Comisia Europeană, statele membre, împărtăşesc această evaluare şi au comunicat asta în discuţiile cu cancelarul Karl Nehammer şi cu ministrul de Interne Karner. Un lucru este cert, suntem hotărâţi să mergem până la capăt, inclusiv prin a cere un vot pentru România în Consiliul JAI de mâine, 8 decembrie. Starea actuală de incertitudine nu mai poate continua.

Îndeplinim toate condiţiile, avem toate argumente foarte solide care ne susţin solicitările. Ne vom baza pe ele şi mâine în discuţiile din Consiliul JAI, când vom cere să se formuleze, prin vot, fără tergiversări, o decizie pentru România. Hotărârea noastră de a contribui la securitatea europeană este fermă. Am dovedit asta de-a lungul anilor şi mai ales în contextul războiului din Ucraina. Experţii europeni au confirmat că îndeplinim toate condiţiile necesare şi că România merită să fie membră a spaţiului Schengen.

Mai mult, experţii au arătat că asigurăm un management al frontierei de înaltă calitate, că implementăm soluţii eficiente în gestionarea migraţiei ilegale, că suntem activi în cooperarea poliţienească internaţională, şi că oferim pe unele aspecte exemple de bune practici pentru celelalte state europene. Am acţionat cu totală transparenţă şi deschidere către dialog cu statele membre, am oferit toate informaţiile solicitate, inclusiv Austriei, mai ales în privinţa modului în care gestionăm migraţia ilegală", a declarat premierul. 

"Integrarea României în Schengen, obiectivul nostru naţional"

"Dincolo de situaţia concretă a României, şi de credibilitatea procesului, nu putem menţine o stare de neclaritate, anume lipsa unei decizii în ceea ce priveşte un stat membru care nu numai că doreşte să devină parte a Schengen, dar a dovedit de multe ori că merită, existând confirmări clare în acest sens. Aşadar, mâine, la consiliul JAI, vom merge la vot! Integrarea României în Schengen este obiectivul nostru naţional!", a concluzionat Nicolae Ciucă. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel