Premierul Nicolae Ciucă, mesaj de Ziua Limbii Române: Istorie, cultură şi tezaur al mentalităţilor/ Ce a transmis preşedintele Iohannis

Guvernul României
Guvernul României

Premierul Nicolae Ciucă a transmis un mesaj de Ziua Limbii Române. 

"Astăzi este sărbătoarea limbii române, expresie fundamentală a identității noastre naționale, care ne unește ca oameni și leagă generațiile peste timp.

Mai mult decât un mod de a ne înțelege și a ne recunoaște între noi pretutindeni în lume, limba română este istorie, cultură, spiritualitate și tezaur al mentalităților, de-a lungul istoriei milenare a poporului nostru, cu literatura ca expresie de vârf. 

Respect și apreciere tuturor celor care contribuie permanent la cunoașterea, conservarea, perpetuarea și evoluția limbii române: lingviști, cercetători, profesori, filologi, scriitori, traducători, cititori, vorbitori iscusiți, fie ei artiști sau oratori.

Le sunt foarte recunoscător celor care păstrează identitatea națională dincolo de granițe, familiilor de români care își învață copiii limba maternă vorbind-o în căminul lor, și cadrelor didactice care predau în alte țări limba, cultura și civilizația românească, nu doar în cadrul instituțional creat de statul român pentru educația în diaspora.

Nu în ultimul rând, îmi exprim aprecierea pentru toți oamenii de stat români din ultimele decenii care au dat un curs occidental dezvoltării țării noastre, astfel încât limba română să se numere, astăzi, printre cele 24 de limbi oficiale ale Uniunii Europene.

Generațiile care vin din urmă trebuie să rămână legate de limba română. Conectarea la Occident și la curente e necesară, oferind, prin „Unitatea în diversitate”, șansa strălucirii trăsăturilor emoționale și spirituale pe care limba națională le-a cuprins și le păstrează vii în eternitate.

La mulți ani limbii române și tuturor vorbitorilor de română din lume, conaționali sau prieteni străini!

Nicolae-Ionel Ciucă,

Prim-ministru al României", se arată în comunicatul transmis de Biroul de presă al Guvernului. 

Iată mesajul preşedintelui Klaus Iohannis 

Preşedintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 31 august 2022, un mesaj cu ocazia Zilei Limbii Române.

Vă prezentăm în continuare textul mesajului:

31 august marchează Ziua Limbii Române, o sărbătoare a celor care, oriunde s-ar afla, gândesc, vorbesc şi simt româneşte.

Limba română este cheia identităţii noastre naţionale şi căminul unei literaturi bogate. De-a lungul veacurilor, ne-a definit cultura, a inspirat şi a îmbogăţit spiritual generaţii întregi.

Totodată, limba română a fost şi continuă să fie un veritabil liant social. Ea ne-a adus laolaltă şi ne-a menţinut uniţi în cele mai dificile momente ale istoriei noastre. Limba pe care o vorbim ne leagă unii de alţii şi pe toţi de locul în care ne-am născut sau avem rădăcini - România. Face parte din identitatea noastră, iar noi avem datoria de a o proteja şi cultiva.

În această zi specială, transmit întreaga mea apreciere dascălilor de Limba Română din ţară şi din străinătate, dar şi celor dintâi mentori ai oricărui copil - părinţii. În ţară sau în comunităţile din afara graniţelor, aceştia au menirea de a transmite cu mândrie tezaurul limbii generaţiilor de copii români de pretutindeni.

În ultimii ani, ţara noastră găzduieşte un număr tot mai mare de locuitori a căror limbă maternă nu este limba română. Este important ca toţi să aibă şansa de a învăţa limba română şi de a se integra în mod armonios în societatea românească. Predarea şi învăţarea limbii române, ca limbă nematernă, trebuie să devină o ofertă permanentă a sistemului nostru de educaţie.

În acelaşi timp, este necesară o schimbare de paradigmă atunci când vorbim despre obiectivele educaţiei pentru învăţarea limbii române. Alături de încurajarea lecturii, înţelegerea, argumentarea şi uzul corect al limbii ar trebui să devină obiective prioritare.
Doar luptând cu analfabetismul funcţional avem şansa de a permite cât mai multor persoane să folosească limba română pentru a lua parte la viaţa comunităţii şi pentru a contribui la dezvoltarea societăţii.

Limba română este temelia identităţii noastre. O preţuim folosind-o corect, cultivând-o şi ajutându-i pe alţii să primească darul de a o învăţa şi de a se bucura de bogăţia ei.

La mulţi ani Limbii Române şi vorbitorilor ei!

Cu ocazia Zilei Limbii Române, Palatul Cotroceni va fi iluminat în culorile drapelului naţional, în această seară, începând cu ora 20:30.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel