Deputaţii olandezi au cerut o dezbatere parlamentară de urgenţă deoarece premierul olandez Mark Rutte a şters mesaje de pe telefonul său mobil încălcând astfel legislaţia care îi obligă pe demnitarii olandezi să arhiveze corespondenţa pentru a putea fi traşi la răspundere dacă aceasta ar releva fapte contrare legii.
Scandalul a fost denumit de presa locală Nokiagate, făcând referire la telefonul vechi şi demodat folosit de premierul Rutte şi care ar avea spaţiu de stocare pentru numai 20 de mesaje, motivul invocat de şeful guvernului ca scuză pentru ştergerea sms-urilor primite, potrivit Europa Today.
Critici vin acum asupra lui din tot spectrul politic. Premierul şi-a şters hard disk-ul la sfârşitul fiecărei zile. O soluţie perfectă pentru a putea nega orice problemă în care eşti implicat, a scris pe Twitter lidera socialiştilor olandezi, Lilian Marijnissen.
Verzii au cerut o dezbatere parlamentară urgentă, dar surse apropiate procuraturii au negat până acum implicațiile juridice pentru premier.
„Nu am ascuns niciodată cu bună știință probleme importante”, a spus Rutte într-o conferință de presă, răspunzând acuzațiilor și negând că ar fi încălcat legea. Premierul a comunicat, de asemenea, într-o scrisoare către Parlament, că mesajele șterse nu mai pot fi recuperate de operatorul său de telefonie.
„Putem şterge acest guvern?”, a întrebat tot într-o postare pe social media liderul Partidului Libertăţii, Geert Wilders.
Nu este prima dată când liderul olandez este criticat pentru vechiul său Nokia: în 2018 a fost acuzat că a șters un mesaj în care fostul CEO al puternicei multinaționale Unilever, Paul Polman, i-ar fi cerut să desființeze un impozit pe dividende.
Mai mult, De Volkskrant ar fi descoperit o serie de mesaje text potențial sensibile care nu au fost arhivate nici măcar recent, cum ar fi cel al primarului din Amsterdam trimis lui în iunie 2020 și centrat pe o mare demonstrație împotriva măsurilor anti-Covid.
„Nu sunt un mare fan al smartphone-urilor”, a spus din nou Rutte pentru a se justifica. Dar a recunoscut că în urmă cu câteva zile s-a echipat în sfârșit cu un telefon mobil modern, cu mult mai multă memorie pentru a stoca mesajele. Parlamentarii aşteaptă acum o dezbatere pe acest subiect şi i-au cerut de asemenea lui Rutte ca înaintea acesteia să le prezinte o scrisoare explicativă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News