Prim-ministrul polonez Mateusz Morawiecki își propune să convingă membrii partidelor de opoziție cu opinii similare în privința unor chestiuni cheie, pentru a forma un guvern de coaliție după alegerile din octombrie, conform unei declarații date pentru site-ul de știri Interia.pl, citat de Reuters.
"Nu mi-am făcut bagajele", a declarat Morawiecki. "Vreau să pun la aceeași masă deputații din partide precum A Treia Cale, Confederația și alte grupuri care împărtășesc preocupări legate de programele sociale și suveranitate, dar și de combaterea migrației ilegale."
Partidul lui Morawiecki, Lege și Justiție (PiS), a obținut primul loc în alegerile parlamentare din octombrie, câștigând 194 de locuri, dar nu a reușit să obțină majoritatea în camera inferioară a Parlamentului, care are 460 de locuri.
Trei partide de opoziție pro-europene - Coaliția Civică (KO), A Treia Cale și Noua Stângă - care au obținut împreună 248 de mandate, au declarat că sunt pregătite să formeze un cabinet condus de liderul opoziției, Donald Tusk, și l-au îndemnat pe președintele Andrzej Duda să nu amâne numirea acestuia.
"Opoziția încearcă să ajungă la un acord - eu observ acest efort, iau notă de el și știu să evaluez situația. Dar poate că, prezentând riscurile și oportunitățile, vom obține sprijinul unor noi deputați", a declarat Morawiecki pentru publicația Interia.
"Polonezii ne-au ajutat să obținem cel mai bun rezultat. În același timp, au spus: de data aceasta, trebuie să căutați și un partener de coaliție. Suntem obligați să facem o astfel de încercare."
Atunci când a fost întrebat dacă se poate vedea într-un guvern condus de Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, liderul Partidului Poporului Polonez (PSL), agrar, Morawiecki a răspuns afirmativ.
Kosiniak-Kamysz a negat anterior posibilitatea formării unei coaliții cu PiS.
PSL, împreună cu partidul centrist Polonia 2050, au obținut 65 de locuri sub sigla lor comună, A Treia Cale.
Ultimul partid care a depășit pragul parlamentar, partidul de extremă dreapta Confederația, care a obținut 18 locuri, a declarat că nu va face parte nici dintr-un guvern condus de PiS, nici dintr-un guvern condus de KO.
Zilele trecute, Morawiecki acuza Bruxelles-ul că i-ar șantajat pe polonezi pentru alegerea coaliției conduse de Donald Tusk.
Dacă rapoartele conform cărora Bruxelles-ul nu mai impune îndeplinirea unor etape ale statului de drept dacă Donald Tusk va deveni prim-ministru sunt adevărate, atunci electoratul polonez a fost șantajat să voteze pentru schimbarea guvernului, a susținut premierul actual Mateusz Morawiecki.
Donald Tusk, a declarat joi reporterilor la Bruxelles că, odată ce va prelua funcția de premier și va oferi asigurări Comisiei Europene că „statul de drept va reveni în Polonia”, finanțare reținută anterior va fi eliberată fără a fi nevoie de finalizarea reformelor legislative.
Tusk a vizitat Bruxelles săptămâna aceasta pentru discuții cu Partidul Popular European. El s-a întâlnit atât cu președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, cât și cu președintele Parlamentului European, Roberta Metsola.
Prim-ministrul Mateusz Morawiecki, care a mersi, de asemenea, joi la Bruxelles pentru a participa la summitul de două zile al Consiliului European, a declarat că este „interesant” că Comisia pare acum dispusă să ofere Poloniei finanțarea care i se datorează, fără a insista asupra reformelor legislative pe care le-a cerut de la administraţia conservatoare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu