Premierul Poloniei cere reforme împotriva „imperialismului“ UE: Practica politică a arătat că pozițiile Germaniei și Franței contează mai mult decât toate celelalte

Mateusz Morawiecki, premierul de la Varșovia, cere reforme împotriva imperialismului Uniunii Europene.

Premierul polonez Mateusz Morawiecki a acuzat Uniunea Europeană de comportament imperialist faţă de statele membre mai mici din cadrul blocului comunitar într-un articol de opinie publicat miercuri pe site-ul de ştiri Welt, citat de DPA.

'Practica politică a arătat că poziţiile Germaniei şi Franţei contează mai mult decât toate celelalte', a scris Morawiecki pentru media germană menţionată, pledând pentru o abordare care să se bazeze într-un grad mai ridicat pe consens.

'Avem deci de a face cu o democraţie formală şi o oligarhie de facto în care cei mai puternici deţin puterea', a spus el, adăugând că imperialismul UE trebuie combătut la fel ca imperialismul rusesc.

Premierul Morawiecki, al cărui guvern naţionalist dominat de reprezentanţii formaţiunii Lege şi Justiţie (PiS, conservator) a intrat în repetate rânduri în conflict cu Bruxellesul îndeosebi în probleme legate de statul de drept, a opinat că invazia Rusiei în Ucraina a pus în lumina reflectoarelor ceea ce el a numit deficienţele Uniunii Europene.

În editorialul său, şeful guvernului polonez a cerut 'o reformă profundă care să readucă binele comun şi egalitatea în prim-planul principiilor uniunii'.

Politicienii partidului aflat la putere în Polonia au avertizat că Varşovia ar putea riposta în faţa UE, dacă ţara nu îşi primeşte partea din fondurile de recuperare post-pandemie. Bruxelles-ul critică de mai mult timp recentele reforme ale sistemului judiciar din Polonia, care, în opinia sa, nu garantează imparţialitatea şi independenţa sistemului juridic polonez şi, prin urmare, încalcă legislaţia UE, scrie Agerpres.

Donald Tusk acuză guvernul Poloniei că încearcă ieşirea din UE, după ameninţările la adresa CE pentru blocarea PNRR-ului

Fostul preşedinte al Consiliului European, Donald Tusk, de asemenea fost premier şi în prezent lider al opoziţiei poloneze, a acuzat marţi partidul conservator care conduce Polonia că doreşte să scoată ţara din UE, după ce liderul formaţiunii de guvernământ Jaroslaw Kaczynski a ameninţat Comisia Europeană cu represalii dacă nu va debloca PNRR-ul Poloniei.

Această încercare de a scoate Polonia din UE este făcută consistent şi cu tenacitatea unui nebun, a susţinut Tusk marţi într-un mesaj pe Twitter, citat de agenţia DPA. Toţi susţinătorii UE trebuie să înţeleagă odată asta, a indicat el.

Fostul premier liberal polonez s-a referit în aceste critici la remarci ale lui Kaczynski într-un interviu pe care acesta l-a acordat în weekend săptămânalului conservator polonez Sieci.

În acest interviu, liderul de facto al Poloniei a spus că dacă formaţiunea sa, Partidul Lege şi Justiţie (PiS), va câştiga alegerile parlamentare, aceasta va trebui să regândească relaţiile cu UE.

El a ameninţat de asemenea Comisia Europeană cu represalii, cum ar fi blocarea prin veto a unor iniţiative ale UE, acuzând această instituţie de neseriozitate, după ce ea a cerut Varşoviei să dizolve camera disciplinară pentru judecători în schimbul aprobării Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) polonez, lucru pe care guvernul polonez l-a făcut, dar cu toate acestea fondurile alocate Poloniei în acest plan sunt în continuare blocate de Comisia Europeană (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel