Demisia lui "A trecut mai bine de o săptămână şi Victor Ponta nu a luat nicio decizie în cazul ministrului Ioan Mang, acuzat de plagiat. Lipsa de reacţie a premierului în cazul unor acuzaţii grave aduse chiar ministrului Educaţiei, care are de pregătit în aceste zile evaluarea naţională şi examenul de bacalaureat, nu poate decât să agraveze situaţia şi să crească neîncrederea elevilor şi părinţilor în sistemul de învăţământ", susţine Monica Macovei".
Vicepreşedintele PDL afirmă că exemplul actualului ministru al Educației, asupra căruia există suspiciuni că fură texte scrise de alţii şi se semnează pe ele pentru a obţine grade didactice, este intolerabil, deoarece nu le mai poţi cere ”elevilor şi părinţilor să aibă încredere în şcoală şi în calitatea educaţiei”.
În opinia democrat-liberalului, Monica Macovei, ”cererea trimisă la Academia Română este doar o amânare inutilă a deciziei de demitere a ministrului Mang, pe care Ponta refuză să şi-o asume", fiind o ”jignire adusă profesorilor corecţi şi electoratului”, iar ”de azi încolo, demisia lui Ioan Mang devine insuficientă şi nu va mai putea repara neîncrederea populaţiei în Cabinetul Ponta”.
"Mai mult chiar, este o jignire adusă profesorilor corecţi şi electoratului. Victor Ponta trebuie să plece şi el, căci a dovedit că minte atunci când a scris în programul de guvernare că va respecta legile «fără excepţii, fără derogări sau scuze»", conchide Monica Macovei în finalul postării pe blogul personal.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News