Premierul spaniol Pedro Sanchez, prezent la Internaţionala Socialistă - secţiunea Europa de la Bucureşti, a avertizat că Europa se confruntă acum cu ascensiunea partidelor de extremă dreapta şi că anul 2024 este un moment al adevărului.
Publicitate
"În primul rând, aș vrea să le mulțumesc călduros lui Marcel și Partidului Social Democrat din România pentru găzduirea Comitetului European al Internaționalei Socialiste. Vă mulțumesc foarte mult! Și aș mai vrea să le mulțumesc tuturor reprezentanților partidelor membre care se află aici cu noi, în frumosul București.
Așadar, privind înapoi în istorie, aș vrea să reamintesc că aici, în București, s-a desfășurat un Comitet foarte important al Internaționalei Socialiste în februarie 1999. În acel Comitet, I.S. a cerut Uniunii Europene să aibă curajul să conducă, să aibă o viziune pe termen lung, să își dezvolte și promoveze valorile. A cerut ca social-democrații să aibă un rol principal în modelarea Europei viitorului. Așadar, au trecut 25 de ani, iar unele dintre acele reflecții sunt la fel de valide, dacă nu chiar mai valide decât erau atunci. Dar cu o particularitate importantă: astăzi ne confruntăm, cum au spus Chantal și Marcel, cu ascensiunea extremei drepte și extremismului populist, care înregistrează progrese solide pe întregul continent. Nu putem nega acest lucru. Nu doar la urnele de vot, își impun cu succes modelele asupra partidelor convenționale de dreapta, care sunt incapabile să se împotrivească presiunii lor. Acestea sunt din ce în ce mai înclinate să preia discursul extremei drepte în privința imigrației, egalității de gen sau luptei împotriva schimbărilor climatice.
Cred că acesta este un moment al adevărului. Astăzi, nu ne mai putem baza pe forțele de care am fost separați printr-un abis ideologic, dar cu care am împărtășit o determinare comună de a înfrunta extrema dreaptă. Prin urmare, depinde de noi să ne apărăm. Este responsabilitatea noastră să facem față acestui val reacționar, deoarece nimeni altcineva n-o va face. Suntem ultima linie de apărare și depinde de noi ca Europa să nu-și trădeze propriul suflet.
Cu toate astea, nu suntem singuri. Ne avem unii pe ceilalți. Și aceasta este responsabilitatea istorică pe care Internaționala Socialistă trebuie să și-o asume astăzi, să fie un simbol al speranței pentru oamenii progresiști de pe continent, din Europa, și să ridice punți în fața provocărilor comune", a declarat Pedro Sanchez.
"Acest continent, Europa, a învățat dintr-un trecut tragic să apere pacea și dialogul, să înțeleagă alte culturi și civilizații, să lupte împotriva nedreptății și inegalității și să conducă lumea în marea cauză a secolului al 21-lea, egalitatea dintre bărbați și femei. Astăzi, cum a spus Marcel, pacea este amenințată de războaie la porțile Europei în Ucraina, dar și în Orientul Mijlociu, în Gaza, și nu mai putem considera de la sine înțelese progresele pe care le-am crezut consolidate, deoarece riscul de regres este real. Este foarte real, din nefericire.
Trebuie să acționăm cu determinare și cu loialitate față de principiile noastre, principiile și valorile familiei social-democrate. Trebuie să ne consolidăm democrația și să îi punem la dispoziție instrumentele necesare pentru a lupta împotriva celor care polarizează și distrug societăți prin minciună, înșelătorie și, firește, dezinformare. Paradoxul acestui moment istoric, dragi prieteni, este că niciodată până acum ideologia și propunerile și valorile și principiile noastre nu și-au dovedit atât de limpede succesul ca acum, în fața acestei serii de crize cu care ne-am confruntat, pandemia, criza energetică și așa mai departe. Prin urmare, trebuie să transformăm această victorie morală într-o victorie reală, deoarece aceasta este calea pentru a opri extrema dreaptă să guverneze, așa cum face Marcel în România și, firește, cum fac eu în Spania.
Dar nu este vorba despre a avea dreptate. Este vorba despre a câștiga, despre a câștiga alegeri. Însă nu doar a câștiga în lupta de idei, cum am menționat mai devreme, ci și în bătălia acțiunilor concrete: de pildă, creșterea salariului minim pentru lucrătorii noștri, consolidarea statului social, așa cum face Marcel în România și cum fac eu în Spania, progresele în domeniul drepturilor și libertăților, protejarea și grija față de serviciile publice. Nu există niciun antidot mai bun față de populismul reacționar decât un guvern care se ocupă de problemele reale ale popoarelor noastre. Aceasta este, cred eu, calea pentru a combate frustrarea și furia din care ceilalți se hrănesc.
Astăzi, avem totuși motive de speranță. Multe dintre partidele noastre au făcut progrese la ultimele alegeri europene. În Turcia, prietenii noștri au obținut rezultate excelente la alegerile locale. Felicitări! Și chiar în această săptămână, Partidul Laburist și Keir Starmer au pus capăt celor 14 ani de guverne conservatoare cu o victorie zdrobitoare. Cred că aceasta este o veste nemaipomenită și o mare bucurie pentru progresiștii de pe întregul continent.
Iar mâine întreaga noastră atenție se va concentra asupra Franței și aș dori să transmit un mesaj de sprijin ferm dragilor noștri prieteni și camarazi din Partidul Socialist și, firește, din Nouveau Front Populaire. Și cred că nu doar Olivier, ci și Raphael Glucksmann ni se va alătura astăzi în acest Comitet. Doar noi, dragii mei prieteni, socialiștii, suntem capabil să oprim extrema dreaptă. Întregul nostru sprijin pentru socialiștii francezi și pentru Coaliția Stângii – hai să câștigăm și să guvernăm! Am reușit în Spania în urmă cu un an, în Europa în urmă cu o lună și sunt convins că mâine, voi, socialiștii francezi, veți avea succes! Prin urmare, progresiști francezi, lumea este cu ochii pe voi. Veți învinge extrema dreaptă și veți guverna, fiindcă cea mai bună cale de a opri valul reacționar este să guvernați!
Prieteni, amploarea provocărilor cu care ne confruntăm este enormă. Acesta este motivul pentru care am propus crearea unui Comitet al Internaționalei Socialiste Europene pentru a promova în primul rând dialogul între partidele noastre, care cred că este foarte necesar, pentru a ne înțelege reciproc, pentru a vedea cum putem coopera și colabora, dar, pe deasupra, pentru a lărgi acest dialog cu alte partide membre ale organizației noastre de pe alte continente, Africa, bineînțeles, dar și America Latină, unde ascensiunea populismului reacționar este deosebit de îngrijorătoare", a mai spus Pedro Sanchez.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu