Aflat la Iași pentru ședința comună de guverne dintre România și Republica Moldova, prim-ministrul Mihai Răzvan Ungureanu a declarat, vineri, că este de datoria sa să dialogheze cu opoziţia, mai ales că în perioada următoare vor fi dezbătute în Parlament proiecte ale Executivului, declarându-se ”avocatul unui asemenea tip de dialog”.
„Este o datorie a premierului independent de a avea un dialog cu opoziţia. Sunt dispus să fac aşa ceva fără să pretind că aş putea aduce o modificare de comportament politic. Mi se pare normal într-o democraţie ca jumătatea goală a sălilor Parlamentului să fie ocupată de opoziţie”, a declarat şeful Executivului, întrebat fiind dacă va iniţia un dialog cu partidele din opoziţie aflate în greva parlamentară.
Vădit interesat de dialogul cu cei din Opoziție, „cu atât mai mult cu cât în săptămânile care urmează, conform programului de guvernare şi al programului legislativ al Guvernului, vor urma proiecte legislative foarte serioase şi care au nevoie de dezbatere”, premierul Ungureanu a ţinut să precizeze că este nevoie ”de vocea critică” și de „ochiul critic” al acestor parlamentari.
„Sunt nu doar avocatul unui asemenea tip de dialog, ci şi cel mai interesat ca el să se producă”, a mai arătat Ungureanu, evitând să spună o dată certă când se va întâlni cu Crin Antonescu şi Victor Ponta.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News