Premiile Academiei 2019: Unchiul Oscar îmbătrânește, dar nu se predă

 Este exclus să fi știut că victoria totală nu va fi de partea sa. Poate doar a bănuit. O încoronoare a filmului său, Roma, presupus învingător, mai ales după toate trofeele premergătoare (Leul de aur, Globuri de aur, Bafta etc) ar fi însemnat o adevărată revoluție în industria cinematografică americană, prin conscrarea uriașei platforme Netflix (producătoare) drept un posibil nou Hollywood.

Unul digital, o reală amenințare pentru un mit american. Prea lucid, nu este exclus ca mexicanul să fi simțit și adierea vântului nefavorbail adus de mai noul sistem de vot al categoriei Best film, câștigată de controversatul road-movie Green Book, al lui Peter Farrelly, plasat în America segregaționistă a anilor 60. Drept care, izbânda acestuia din urmă a fost și nu a fost una dintre acele surprize care îți dau cu leuca în cap.

Cine cunoaște regulile și traseul complicat care duc la desemnarea câștigătorului numărul unu nu a tresărit foarte tare. Altfel spus, nu a suferit decât sentimental la strigarea atât de așteptată. Dacă la categoriile distincte - regie, actorie etc - votează, separat, membrii fiecărui sindicat (guilde) profesional, pentru Best film este mobilizată întreaga suflare AMPAS (Academy of Motion Picture Arts and Sciences) adică toți cei aprope 8000 de membri, chemați să-și exprime pe buletinele de vot preferințele, în ordine, așezând nominalizările de la 1 la 5.

Asta nu înseamnă că filmul cu cele mai multe voturi este declarat, automat, câștigător. Dacă nu întrunește 50 la sută dintre voturi, acestea sunt redistribuite. Titlul care a obținut cele mai puține locuri cu numărul unu este eliminat, ceea ce înseamnă că un film de pe poziția numărul doi trece pe primul loc iar acest vot se adaugă totalului strâns de respectivul film în timpul primului tur de voturi. Complicat, dar așa se scrie istoria.

Alfonso Cuaron prezintă cele trei statuete, pentru cel mai bun regizor, cel mai bun film de limbă străină și pentru cea mai bună cinematografie pentru producția "Roma"

Mulți dintre iubitorii de Oscaruri și de ceremoniile lui atât de sclipitoare ignoră amănuntul că în compoziția numită Cea mai mare noapte a filmului american intră multe calcule ce țin de legile industriei, în afara intruziunilor politice și conjuncturale. Statistica își spune și ea cuvântul. Nominalizat și la categoria Cel mai bun film într-o limbă străină, Cuaron știa foarte bine că niciodată o operă inclusă în această căsuță nu a câștigat Oscarul suprem. Acesta a fost și cazul lui lui Roberto Begnini cu La vita e bella, în 1999.

Sincer vorbind, ar fi, oarecum, și o contradicție în termeni. Oscarul este, în fapt, o sărbătoare a cinematografului american, căruia i s-a adăugat mai târziu categoria Foreign Language. Și așa, anul acesta, prezența în rândurile nominalizaților la categoriile majore a trei cineaști nonamericani, mexicanul Cuaron, grecul Lanthimos cu The Favorite și polonezul Pawlikowski cu Cold War, spune ceva despre slaba recoltă națională oscarizabilă. Și aceea, câtă a fost, nu a scăpat de atacurile criticii de-a lungul timpului scurs de la anunțarea nominalizărilor. Filme fără miză artistică, fără anvergură, precum A Star is Born, Black Panther, Bohemian Rhapsody, al căror atașament sentimental venit din partea spectatorilor ține mai degrabă de prezența unor mari staruri ale muzicii, în viață - Lady Gaga - sau readuse în memorie - Freddy Mercury.

Lady Gaga

Cât despre Black Panther - acesta vine dintr-o lume multă vreme ignorată de Academie (cu excepția unui premiu postmortem pentru Heath Ledger în The Dark Knight), dar care umple sălile în malluri - lumea benzilor desenate. Deși instituția Oscarurilor iubește în mod special performanțele actoricești care implică transformări fizice impresionante, Christian Bale a ratat prilejul oferit de rolul lui Dick Cheney din filmul Vice, pentru care a devenit de nerecunoscut cu kilogramele acumulate cu greu și înlăturate și mai greu. I-a fost preferat fragilul Rami Maleck, actorul de origine egipteană căruia se pare că fanii lui Mercury nu i-au luat în seamă chinul evident de a semăna cu idolul legendar.

S-a băgat de seamă absența, din discursul său de mulțumire, a numelui celui care a început filmul, regizorul Byan Singer, concediat de pe platou și hulit în urma unor dezvăluiri de agresiune sexuală împotirva unui minor, înlocuit cu Dexter Fletcher. Scandalul Weinstein a lăsat urme de neșters. Cu regizor schimbat, Bohemian Rhapsody a acumulat, pe lângă cel destinat protagonsitului, încă trei premii tehnice. Cu un amestec de surpriză și dezamăgire a fost primit și Oscarul pentru cea mai bună actriță în rol principal, care a revenit englezoaicei Olivia Colman pentru rolul perversei regine Anna din The Favourite. Dacă există o mare perdantă a acestei a 91 - ediții a Premiilor Academiei, aceasta este Glenn Close, pentru a șaptea oară nominalizată fără succes, de data aceasta pentru rolul din The Wife.

La 71 de ani, este mai greu de crezut că această excepțională artistă se va mai întâlni cu un rol norocos. Am observat bucuria cu care Glenn Close a aplaudat-o pe învingătoare și care părea sinceră. Nu același lucru l-aș spune despre contracandidata ei, Olivia Colman, ale cărei emoții lăcrimoase păreau excesive, prost jucate. Odată Roma lui Alfonso Cuaron ieșit din jocul cel mare, dar cât se poate de glorios cu cele trei Oscaruri majore (Foreign Language, Cea mai bună regie, Cea mai bună imagine), s-a făcut loc lui Peter Farrell cu Green Book, o dramedy cum spun americanii despre ciudata prietenie dintre un jazzman de culoare și un italo-american nu tocmai pâinea lui Dumnezeu.

Olivia Colman

Învingerea prejudecăților fiecăruia, inversarea rolurilor conscrate de mitologia americană în raporturile dintre albi și afroamericani, o anumită sensibilitate a intuițiilor psihologice justifică, în tabloul general, încoronarea acestui film (răsplătit și cu Premiul pentru cel mai bun scenariu original și cu Cel mai bun rol secundar masculin - Marshala Al, câștigătorul de acum doi ani cu Moonlight). Preferințele membrilor Academiei nu au ținut seamă de polemicile care au însoțit lansarea filmului, provocate și de declarațiile nu tocmai corecte politic ale producătorului Villalonga și ale actorului Vigo Mortensen. Nu prea e de glumit în epoca noastră cu întrebările fundamentale care frământă omenirea.

Alegațiile nepotrivite, homofobe, l-au costat pe Kevin Hart postul de prezentator al ceremoniei. Nu s-a mai întmplat asta de treizeci de ani. Strarurile care anunțau premiile s-au străduit și ele cât au putut să asigure puțină animație. Acesta ar fi doar unul dinre tipurile de tensiuni care însoțesc Oscarurile în ultima vreme. Dar sunt altele care anunță îmbătrânirea, conservatorismul instituției, pierderea aurei mitlogice, în absența unei reale voințe de reinventare.

Observațiile criticilor poate nu contează foarte mult, dar scăderea dramatică a audienței poate pune pe gânduri.Anul trecut s-a înregistrat, deja, un nuăr nelinișitor de telespectatori, 26,5 milioane. Comparați-i cu cele 55 milioane de americani de pe timpul Titanicului! Canalul ABC, care transmite spectacolul, a obligat Academia să se situeaze sub trei ore de emisie, de aici și sentimentul că unii dintre cei chemați să anunțe premiile erau mânați din urmă.

Când a încercat să aducă unele inovații, AMPAS a dat-o în bară. Propunerea de a anunța premiile a patru categorii, prinre care imagine și montaj în timpul pauzelor publicitare - pentru a câștiga timp - a stârnit un val de proteste. Hotărâtoare în decizia renunării a fost scrisoarea semnată, prinre alții, de Scorsese, Spielberg. Dacă vrea să-și recâștige "splendoarea trecută", evocată de un cotidian francez, Oscarul trebuie să-și mobilizeze toate resursele de inteligență, într-o vreme a tuturor răscrucilor.

Vezi si: Oscar 2019. Lista câştigătorilor

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News