Duminică noapte are loc gala premiilor Oscar 2024. Marele favorit este filmul „Oppenheimer”.
Prezentatorul talk-show-ului Jimmy Kimmel se întoarce pentru a patra oară pe scena Dolby Theater din Los Angeles. Transmisiunea live a premiilor Oscar va începe la ora 16.00, ora locală din SUA, cu o oră mai devreme decât de obicei.
„Oppenheimer”, drama de trei ore regizată de Christopher Nolan, este lider cu 13 nominalizări. Pelicula este favorită pentru a câștiga prestigiosul premiu pentru cel mai bun film.
„Dacă cel mai bun film nu este „Oppenheimer”, va fi una dintre cele mai mari dezamăgiri, dacă nu cea mai mare dezamăgire din istoria Oscarurilor”, a declarat Scott Feinberg, editor executiv pentru premii la The Hollywood Reporter.
După ce 2023 a fost afectat de grevele actorilor și scriitorilor, premiile Oscar oferă Hollywood-ului șansa de a sărbători două reușite globale: „Oppenheimer” și aventura feministă pentru păpuși „Barbie”, un alt nominalizat pentru cel mai bun film, care au adus în total 2,4 miliarde de dolari într-o bătălie de box office denumită „Barbenheimer”.
„Cea mai mare speranță a mea este ca telespectatorii să treacă printr-o serie de emoții cu noi, să simtă fericire și bucurie, poate îi facem să verse o lacrimă”, a spus producătorul executiv al Premiilor Oscar, Raj Kapoor. „Și apoi să se simtă cumva conectați și inspirați ca să-și trăiască visele.”
În cadrul galei premiilor Oscar, Ryan Gosling va cânta hitul rock în stilul anilor '80 „I'm Just Ken” din „Barbie”. Membrii Osage Nation vor interpreta „Wahzhazhe (A Song for My People)” din „Killers of the Flower Moon”.
Cillian Murphy, actorul irlandez care l-a interpretat pe fizicianul J. Robert Oppenheimer în timp ce conducea cursa pentru construirea primei bombe atomice, este considerat favoritul pentru cel mai bun actor. Principalul contracandidat a lui Murphy, conform experților, este starul din „The Holdovers” Paul Giamatti.
Premiul pentru cea mai bună actriță poate merge la Lily Gladstone din „Killers of the Flower Moon”, povestea inspirată din fapte rale despre un complot la crimă cu scopul de a prelua drepturile companiei petroliere Osage în Oklahoma anilor 1920. Dacă va câștiga, Gladstone ar fi prima actriță nativă americană care câștigă un Oscar pentru actorie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu