Premiile Oscar - Se împlinesc 90 de ani de la prima gală, mult mai scurtă şi mai discretă

Nu au durat decât 15 minute dar au schimbat pentru totdeauna cinematografia. Joi se împlinesc 90 de ani de la primele premii Oscaruri, care înainte de a deveni un eveniment mondial de mare "glamour" au început cu o gală mult mai simplă şi mai discretă, relatează EFE.

La 16 mai 1929 a avut loc în Los Angeles prima ceremonie de înmânare a premiilor Oscar de către Academia de Film de la Hollywood, recompense acordate industriei cinematografice care avea doar zece ani de existenţă. Era perioada de început, când instituţia responsabilă cu aceste premii se înfiinţase de numai doi ani.

Înmânarea premiilor care încă nu purtau numele de Oscar, dar care aveau o formă similară celei actuale, a avut loc în cadrul unui dineu oferit de Academie. Spre deosebire de galele prelungite, un supliciu pentru mulţi privitori şi o durere de cap pentru organizatori care trebuie să le difuzeze la televiziune, prima ceremonie a premiilor Oscar a durat doar un sfert de oră.

Această durată foarte scurtă a galei s-a datorat faptului că laureaţii la cele 12 categorii fuseseră anunţaţi cu trei luni înainte, iar ceremonia a fost o simplă formalitate.

La cină au participat 270 de persoane care au plătit 5 dolari biletul de intrare şi care s-a desfăşurat la Hollywood Roosevelt Hotel, situat pe Hollywood Boulevard, unde de abia după trei decenii avea să apară vestitul Walk of Fame şi stelele vedetelor încrustate în asfalt.

Friptură de vită, pui la rotisor şi consomé au fost specialităţile meniului din acea seară, potrivit cărţii '85 Years of the Oscar' (2013) scrisă de Robert Osborne.

Douglas Fairbanks, primul preşedinte al Academiei, a prezentat cele 12 categorii.

'Wings' a primit prima statuie pentru cel mai bun film, în timp ce Emil Jannings pentru rolul din 'The Last Command' şi Janet Gaynor pentru '7th Heaven' au fost recompensaţi cu premiul pentru cel mai bun actor şi respectiv actriţă.

Alegerea lui Gaynor a fost cea mai simplă: dintre cele cinci nominalizări la cea mai bună actriţă, trei purtau numele ei pentru filmele '7th Heaven', 'Street Angel' şi 'Sunrise'.

Ceea ce în prezent ar încalca regula Oscarurilor, dar nu a fost singura particularitate a acelor premii care în prima gală au recompensat doi regizori: Lewis Milestone pentru comedia 'Two Arabian Knights' şi Frank Borzage pentru drama '7th Heaven'.

Filmele 'The Circus' al lui Charles Chaplin şi 'The Jazz Singer', primul film sonor, au primit două premii speciale. În afară de 'The Jazz Singer' şi de premiul său special, restul filmelor premiate au fost mute.

Spre deosebire de uriaşul spectacol mediatic pe care îl constituie în prezent, primele Oscaruri nu au fost difuzate nici la televiziune şi nici la radio. Cu trecerea timpului, Oscarurile au devenit o mare gală a cinematografiei şi cea mai bună vitrină pentru strălucirea starurilor.

În 1953, gala premiilor Oscar a fost pentru prima dată transmisă la televiziune, iar 1961 a fost pentru prima oară desfăşurat covorul roşu, înainte de începerea ceremonie. De atunci, covorul roşu a devenit un punct de atracţie obligatorie pentru lumea modei şi un loc de trecere observat cu mare atenţie de mass-media şi de fani.

Însă în afară de a fi martora lacrimilor de fericire şi a exclamaţiilor de bucurie, gala Oscarurilor a fost şi locul unde s-au produs şi gafe monumentale, precum cea din 2017, când musicalul 'La La Land' a fost anunţat drept câştigător al premiului pentru cel mai bun film şi de fapt, câştigătoare a fost pelicula 'Moonlight'.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel