Filmul „Marți, după Crăciun”, regizat de Radu Muntean, o poveste despre un triunghi amoros, a primit Premiul Principatului Asturias pentru Cel mi bun film de lungmetraj la Festivalul Internațional de Film din Gijón, Spania.
Juriul, compus din Ana Torrent, Rui Pereira, Pablo Stoll și Juan Cavestany, a decis în unanimitate superioritatea filmului românesc față de restul peliculelor care concurau la această categorie, deosebindu-se prin subtilitatea narațiunii și minunata muncă a actorilor. Mimi Brănescu, cel care joacă rolul lui Paul, protagonistul fimului, a obținut premiul pentru cel mai bun actor, iar cele două „femei ale sale”, interpretate de Mirela Oprișor și Maria Popistașu, au împărțit premiul pentru cea mai bună actriță.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu