Cel mai mare premiu pus în joc vreodată de loteria din SUA, în valoare de 640 de milioane de dolari, a fost câștigat. Potrivit relatărilor televiziunii americane MSNBC, există cel puțin un câștigător al premiului-record.
Biletul câștigător a fost cumpărat de la un centru din districtul Baltimore, a declarat directorul de comunicare al Loteriei Maryland, Carole Everett.
Numerele câştigătoare (2, 4, 23, 38, 46 şi numărul complementar 23) au fost anunţate vineri, la ora 23.00 (sâmbătă, 6.00, ora României), notează Mediafax.
Deocamdată nu se știe sigur dacă biletul cumpărat în Maryland este singurul câștigător, iar fericitul posesor nu este așteptat foarte curând pentru a-și ridica premiul, fiind cunoscut faptul că americanii care câștigă la loto își consultă mai întâi avocatul și apoi anunță oficial că au câștigat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu