Premiul literar este oferit de Asociația Casa de Cultură și vine să răsplătească cel mai bun roman românesc din anul 2011.
În concurs se pot înscrie toţi autorii care au publicat un roman în 2011, în limba română, expediind trei exemplare ale cărţii pe adresa Asociaţiei Casa de Cultură şi completând formularul de înscriere până în 23 septembrie 2012.
Juriul este format din criticii literari Alex Ştefănescu, Dan C. Mihăilescu şi Daniel Cristea Enache va stabili finaliştii concursului, cuprinzând cinci autori. Numele acestora vor fi cunoscute în 8 octombrie.Ceremonia în cadrul căreia se va acorda Premiul va avea loc în 7 noiembrie 2012 la Hotel InterContinental Bucureşti.
Premiul literar „Augustin Frăţilă” este parte integrantă a misiunii pe care Asociaţia Casa de Cultură şi-a asumat-o, aceea de a dezvolta proiecte culturale sustenabile care să promoveze cultura autentică şi importanţa ei în societatea românească. Principalul obiectiv este stimularea interesului pentru literatura contemporană şi formarea unui public receptiv la mişcările de idei din spaţiul cultural românesc.
Augustin Frăţilă (1953-2010), scriitor şi cantautor, a fost un apropiat al lui Nichita Stănescu şi membru al Cenaclului de Luni. A publicat în cele mai importante reviste culturale, iar între 1991 şi 2010 a fost redactor-şef al Editurii ALLFA, departamentul de literatură al Grupului Editorial ALL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu