Premiul Nobel pentru Fizică 2022: Trei cercetători împart premiul de aproape 1 milion de euro pentru inovaţie în domeniul mecanicii cuantice

sursa foto: Twitter
sursa foto: Twitter

Cercetătorii Alain Aspect, John F. Clauser și Anton Zeilinger au fost recompensați, marți, cu premiul Nobel pentru fizică pe anul 2022 pentru “experimente revoluționare” în domeniul mecanicii cuantice. 

Potrivit unui anunț făcut în urmă cu câteva minute de Academia Regală Suedeză de Științe pe Twitter, cei trei câştigători vor împărţi premiul. “Alain Aspect, John Clauser și Anton Zeilinger au realizat experimente revoluționare folosind stări cuantice încurcate, în care două particule se comportă ca o singură unitate chiar și atunci când sunt separate. Rezultatele lor au deschis calea pentru o nouă tehnologie bazată pe informații cuantice”, se arată în comunicatul de presă de pe nobelprize.org.

Amintim că fizica a fost primul domeniu menționat de chimistul și omul de afaceri suedez Alfred Nobel în testamentul său prin care s-au pus bazele acordării acestor premii încă din anul 1901, după cum se arată pe nobelpeaceprize.org. În perioada 1901-2019 au fost acordate 113 premii Nobel pentru Fizică. Din acestea, 47 au fost acordate câte unui cercetător per ediție, iar până acum trei femei sunt pe lista laureaților: Marie Curie (1903), Maria Goeppert-Mayer (1963) și Donna Strickland (2018). Fizicianul Albert Einstein a fost recompensat în 1921.

Efectele inefabile ale mecanicii cuantice încep să-și găsească aplicații. În prezent, există un vast domeniu de cercetare care include calculatoare cuantice, rețele cuantice și comunicații criptate cuantic sigure. Un factor cheie în această dezvoltare este modul în care mecanica cuantică permite ca două sau mai multe particule să existe în ceea ce se numește o stare încurcată. Ceea ce se întâmplă cu una dintre particulele dintr-o pereche încurcată determină ceea ce se întâmplă cu cealaltă particulă, chiar dacă acestea se află la mare distanță, precizează reprezentanții Academiei Regale Suedeze de Științe în comunicatul de presă.

Potrivit The Washington Post, mâine urmează anunțarea câștigătorului/câștigătorilor premiului Nobel pentru Chimie 2022. Cel pentru Literatură e programat joi, cel pentru Pace se anunță vineri, pe 7 octombrie, iar cel pentru Științe economice luni, 10 octombrie.

Premiul Nobel pentru Medicină 2022

Premiul Nobel pentru Medicină a fost acordat lui Svante Pääbo „pentru descoperirile sale privind genomul hominizilor dispăruți și evoluția umană”, notează G4Media.ro. „Prin cercetările sale de pionierat, Svante Pääbo a realizat ceva aparent imposibil: a secvențiat genomul omului de Neanderthal, o rudă dispărută a oamenilor din zilele noastre. De asemenea, a făcut o descoperire senzațională a unui hominin necunoscut până atunci, Omul de Denisova. De asemenea, Pääbo a descoperit că a avut loc un transfer de gene de la acești hominizi dispăruți la Homo sapiens în urma migrației din Africa, în urmă cu aproximativ 70.000 de ani. Acest flux străvechi de gene către oamenii din zilele noastre are relevanță fiziologică în prezent, afectând, de exemplu, modul în care sistemul nostru imunitar reacționează la infecții”, potrivit unui comunicat oficial.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel