Un preot din Satu Mare a ajuns pe mâna poliţiei pentru că ar fi furat alocaţiile unor copii orfani care trăiesc într-un centru.
Preotul Dan Covaci este cercetat de magistraţii Judecătoriei Carei pentru că şi-ar fi însuşit suma de 15.000 de lei, ceea ce reprezintă alocaţiile pe doi ani ale celor opt copii de la casa de tip familial „Mihaela" din localitatea Tăşnad, instituţie pe care a administrat-o până în 11 decembrie 2013, când a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, informează romaniatv.net.
Covaci administra această instituţie socială. El fusese desemnat prin hotărâre judecătorească ca reprezentat legal cu drepturi şi obligaţii părinteşti pentru cei opt copii aflaţi în centru.
Mai mult de-atât, preotul i-a lăsat pe copii, în plină iarnă, fără bani de lemne, potrivit România TV. În urma investigaţiilor, s-a aflat că preotul ar fi vândut 7,8 metri cubi de material lemnos, în valoare de aproximativ 2.000 de lei.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu